Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Apariție surpriză la FCSB – Dinamo. Mulți fani s-au înghesuit să ia un autograf

Apariție surpriză la FCSB – Dinamo. Mulți fani s-au înghesuit să ia un autograf

Catalin Muresanu

Un dublu campion mondial și-a făcut apariția la meciul FCSB – Dinamo din play-off-ul Superligii.

Fanii s-au înghesuit să facă o poză cu o legendă a fotbalului mondial. Este vorba de brazilianul Cafu, cel care a scris istorie pe la toate cluburile la care a evoluat de-a lungul carierei. Aflat în acest zile în România, după ce a vizitat Academia lui Gică Hagi a decis să urmărească derby-ul FCSB – Dinamo pe cel mai mare stadion din România.

Cafu, prezent la FCSB – Dinamo: fanii au făcut poze cu legendarul fundaș 

Fostul fotbalist brazilian a făcut o vizită la Constanța pentru a vedea pe viu proiectul în care este implicat cel mai mare fotbalist din istoria României, Gică Hagi, dar și unul dintre prietenii săi, Rivaldo. A rămas plăcut impresionat de munca „Regelui”.

Cafu și-a făcut timp să viziteze mai multe zone din România, una dintre opririle sale fiind chiar la Castelul Bran. Luni seară a fost surprins în tribune înaintea meciului FCSB – Dinamo. Brazilianul a venit la invitația celor de la Superbet, sponsorul oficial al Superligii și al lui Dinamo București. Înainte de meci a făcut o sesiune de autografe la loja „câinilor”.

Gică Hagi, vizită surpriză din partea unui vechi adversar: „E fantastic ce face aici”

Cafu a ajuns în România în urmă cu câteva zile pentru a vizita echipa unde a investit bunul său prieten, Rivaldo. Aici l-a întâlnit pe Gică Hagi, cel despre care a avut numai cuvinte de laudă. A rămas impresionat de ce a văzut la Academia „Regelui”.

„Este fantastic să-l revăd pe Hagi aici la Academia pe care a înființat-o din resurse proprii pentru a le oferi celor care practică fotbalul condiții dintre cele mai bune. E minunaat. Vezi că nu e doar un jucător de fotbal, e o persoană specială. E o persoană care ajută, căreia îi pasă de oameni.

E un om care dă înapoi câte puțin din tot ce i-a fost dat. Dumnezeu ne-a dat o oportunitate. Și eu ajut prin intermediul fundației mele în Jardim Irene. Hagi contribuie aici unde s-a născut. Aceste trofee sunt puține în comparație cu cariera pe care a avut-o. Sunt puține lucruri în comparație cu ceea ce este el, ceea ce reprezintă pentru fotbalul mondial.

E fantastic că am văzut un astfel de fotbalist, cei care suntem pasionați de fotbal. E păcat că nu mai sunt mulți jucători ca el”, a declarat Cafu într-un interviu pentru Farul Constanța TV.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]