Duminică, 4 mai, are loc primul tur al alegerilor prezidențiale. Pentru data de 18 mai este programat al doilea tur, în care vor intra primii doi candidați, ca număr de voturi.
Procesul electoral din diasporă a început încă de vineri, iar numărul celor prezenți la vot este unul impresionant. Sâmbătă, puțin după ora 18:00, erau înregistrate 300.000 de voturi, în străinătate.
În mod tradițional, o mare parte dintre candidați au votat de la primele ore ale dimineții. Primul candidat, care a pus ștampila pe buletinul de vot, a fost George Simion (AUR), acesta și-a făcut apariția, la urne, însoțit de Călin Georgescu, în jurul orei 08:13, și a declarat: „Suntem aici cu o singură misiune, revenirea la ordinea constituţională, şi la democraţie. Nu am niciun alt obiectiv decât locul 1 pentru poporul român în slujba căruia mă aflu. Suntem aici cu poporul şi pentru poporul român. Suntem aici cu o singură dorinţă, să facem dreptate pentru România”.
Câteva minute mai târziu, la urne a apărut președintele interimar, Ilie Bolojan.
„Sunt conştient de importanţa acestor alegeri pentru România. De ce sunt importante? E o perioadă complicată, iar vremurile liniştite au apus. Preşedintele României va da direcţiile imporante ale politicii noaster externe şi a celei de apărare. De acestea va depinde siguranţa ţării noastre şi faptul că vom râmâne o ţară de încredere.
În plan intern, preşedintele va trebui să colaboreze cu majoritatea parlamentară, cu Guvernul, pentru a reconstrui încrederea, pentru a reforma statul şi pentru a crea oportunităţi şi dezvoltare pentru români. Din aceste motive, fiecare cetăţean responsabil care se prezintă la vot poate face istorie pentru România şi îndemnul meu pentru toţi cetăţenii României este să se prezinte la vot indiferent de opţiunea pe care o au. Votaţi aşa cum vă dictează conştiinţa!”, a spus Ilie Bolojan.
La ora 08:49, a votat candidatul intependent și actualul primar al Capitalei, Nicușor Dan.
„Am votat pentru mulţi oameni tăcuţi, cinstiţi, muncitori pe care nu i-a reprezentat nimeni până azi. Am votat pentru speranţă, pentru un nou început pentru România, o ţară care are oameni capabili şi aici, şi în diaspora, şi în Republica Moldova, capabili să facă din ţara asta ceea ce merită. Am votat cu realism pentru că România trăieşte un moment dificil şi nu ne putem aştepta ca cei care au dus România în groapă să o scoată. Şi am votat pentru dreptate şi pentru acel candidat care să poată face dreptate pentru România”, a transmis Nicușor Dan.
Ora 09:22 l-a găsit, în secția de votare, pe Cristian Terheş (PNCR).
„Votul de astăzi şi votul de pe 18 mai vor da o direcţie nouă României, nouă, ori mergem într-o direcţie, ori în alta, pentru că următorul preşedinte al României va conduce destinele României pentru următorii cinci ani. Îmi doresc o Românie care să-şi conserve valorile naţionale şi să-şi promoveze interesul naţional”, a afirmat Terheş.
La ora 09:35, a votat și candidatul din partea coaliției PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu.
„Este o zi foarte importantă. Mă bucur că după primele indicii avem atât în diaspora, cât şi pe teritoriul ţării, o prezenţă masivă, poate o prezenţă record. Acesta este un lucru extraordinar de important pentru legitimitatea acestor alegeri, pentru forţa morală a viitorului preşedinte. Mă bucură că românii ies la vot, sper să o facă pe tot parcursul zilei. Am votat pentru o României unită, pentru o României puternică, pentru o României demnă”, a spus Crin Antonescu, după ce a votat.
Alegerile prezidențiale sunt foarte importante inclusiv pentru viitorul sportului din România. Gigi Becali, fost deputat AUR, în prezent independent, a depus un proiect pentru modificarea Legii Sportului.
Printre principalele schimbări pe care le va aduce noua Lege a Sportului, dacă va fi adoptată, se numără eliminarea regulii U21 din fotbalul românesc, dar și prioritizarea evenimentelor sportive pe stadioanele finanțate în proporție de peste 75% din fonduri publice și aflate în administrarea unor autorități de stat.