Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Serie A » A jignit stilul de joc al lui Chivu, dar l-a lăudat pe român. Paradoxul din discursul jurnalistului Sky Sport: „Mă convinge”

A jignit stilul de joc al lui Chivu, dar l-a lăudat pe român. Paradoxul din discursul jurnalistului Sky Sport: „Mă convinge”

Răzvan Lunga
02 mai 2025, 00:04, Serie A
A jignit stilul de joc al lui Chivu, dar l-a lăudat pe român. Paradoxul din discursul jurnalistului Sky Sport: „Mă convinge”
Profimedia, 01.05.2025

Fabio Caressa, jurnalistul Sky Sport, a jignit stilul de joc al lui Cristi Chivu, dar l-a lăudat pe antrenorul Parmei.

Caressa a analizat cele mai bune 11 prestații din runda a 34-a din Serie A și a dat verdictul despre echipa românului.

Fabio Caressa a dat verdictul despre Parma lui Cristi Chivu

Fabio Caressa a analizat prestațiile Parmei. Jurnalistul Sky Sport a spus că echipa lui Cristi Chivu practică un stil de fotbal pe care unii l-ar putea considera demodat.

Cu toate acestea, Fabio Caressa a observat o evoluție uriașă în jocul Parmei și l-a lăudat pe antrenorul român.

„A început să joace cu trei fundași centrali și a adus doi atacanți. El practică un stil de fotbal care pentru unii poate părea învechit, dar care pentru o echipă care vrea să se salveze de la retrogradare nu este.

Echipa nu este încă salvată, dar au făcut un pas important în față. Dacă ar fi menținut rezultatul cu Lazio, ar fi fost decisiv.

Chivu mă convinge, rezultatele au avut un impact, dar deocamdată nu este nimic sigur”, a spus Fabio Caressa, potrivit Parma Live.

Reacția lui Cristi Chivu după egalul cu Lazio

Parma a remizat cu Lazio, scor 2-2, în etapa 34 din Serie A. Golurile partidei au fost marcate de Jacob Ondrejka (x2) și Pedro (x2).

Deși au condus cu 2-0, oaspeții nu au reușit să țină de rezultat și au fost egalați pe final. Cristi Chivu a reacționat după egalul înregistrat pe Stadio Olimpico.

„Nu rămâne regretul, nu rămâne nimic, pentru că am meritat rezultatul care iese. Zâmbesc pentru că am văzut o echipă enervată în vestiar și mă bucur să văd o echipă ca Parma care vine pe Olimpico și încheie o lună aprilie în care am întâlnit adversari foarte puternici cu 6 puncte, nu am pierdut niciodată și astăzi puteam chiar să câștigăm.

Lazio îți poate da oricând două goluri, mai ales când intră pe teren un anumit Pedro, care este un jucător de clasă mondială, în ciuda vârstei.

Ne ține în luptă acest egal și mergem mai departe. Sunt fericit pentru Ondrejka și pentru munca pe care o face, abia a sosit și deja a marcat trei goluri.

Drumul este încă lung, trebuie să muncească mult, dar are calitate, știe să facă anumite lucruri și astăzi ne-a dat o mână de ajutor.

Sunt bucuros pentru el. Astăzi ne-a lipsit, mai ales în repriza a doua când am căzut fizic, un mijlocaș de meserie.

Nu aveam niciunul pe bancă, am jucat cartea Hernani care a intrat în locul unui atacant pentru a trece la un sistem cu trei mijlocași, dar Sohm și Keita trebuiau înlocuiți, au muncit mult.

Din păcate nu aveam pe nimeni, doar un băiat tânăr, la care m-am și uitat la un moment dat, dar să joci pe Olimpico cu Lazio nu e niciodată ușor.

Sunt foarte fericit și mândru de această echipă, de dificultățile pe care le depășește în orice situație”, a spus Chivu la conferința de presă.