„Un Leu nu cade, un Leu luptă şi învinge”. Cătălin Moroşanu, mesaj pentru Mihai Leu, aflat în stare gravă la Fundeni

Cristian Hitruc
„Un Leu nu cade, un Leu luptă şi învinge”. Cătălin Moroşanu, mesaj pentru Mihai Leu, aflat în stare gravă la Fundeni
SURSĂ FOTO: Facebook Cătălin Moroșanu

Cătălin Moroșanu a transmis un mesaj pentru Mihai Leu, după ce a aflat că acesta a ajuns în stare gravă la Spitalul Fundeni din București, din cauza unei hemoragii interne.

Campionul de box și raliuri al României, în vârstă de 56 de ani, s-a confruntat cu grave probleme de sănătate în ultimii ani, fiind supus mai multor intervenții chirurgicale.

Cătălin Moroșanu, alături de Mihai Leu

Mihai Leu traversează o perioadă extrem de dificilă, fiind internat la Spitalul Fundeni din București, unde a ajuns din cauza unei hemoragii interne. Acesta a fost transportat la unitatea medicală menționată în cursul zilei de sâmbătă, 26 aprilie 2025, fiind internat la secția de terapie intensivă.

Cătălin Moroșanu a aflat despre ceea ce a pățit campionul de box și raliuri al României și a transmis un mesaj de susținere pentru acesta, prin intermediul rețelelor de socializare.

„Gândurile mele sunt acum alături de Mihai Leu. Un campion nu doar în ring, ci și în viață. Știu că și de această dată va lupta și va învinge, pentru că un Leu nu cade, un Leu luptă și învinge. Îți trimit toată puterea și energia mea, campionule! Suntem cu tine!”, a scris Cătălin Moroșanu, pe rețelele de socializare, unde a postat și o poză de la o întâlnire pe care a avut-o cu Mihai Leu.

Ce spun medicii despre starea lui Mihai Leu

Mihai Leu a ajuns la spital în cursul zilei de sâmbătă, 26 aprilie 2025, din cauza unei hemoragii interne. Acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar medicii au dat ultimele informații despre starea lui.

„Starea este mai bună. Este a treia zi, postoperator, după o intervenţie complexă şi foarte dificilă. Evoluţia este în ameliorare”, a declarat medicul Irinel Popescu, potrivit Agerpres.

În anul 2014, Mihai Leu a primit o veste cumplită: a fost diagnosticat cu cancer de colon. Astfel, acesta a fost supus la trei operații. Zece ani mai târziu, boala campionului a recidivat, iar sportivul în vârstă de 56 de ani a fost internat la Spitalul Fundeni. După ce a ieșit din spital, acesta a vorbit despre situația prin care a trecut în luna decembrie a anului 2024 și a ținut să îi mulțumească doctorului Irinel Popescu.

„Să zic aşa, a fost şi este o perioadă destul de urâtă. Nu pot să vorbesc mult despre asta, deocamdată mă concentrez să mă fac bine. Da, am fost aproape de şanse supravieţuire zero, dar datorită domnului profesor Irinel Popescu şi echipei sale, sunt bine. Nici eu nu pot să vă spun prea multe”, spunea Mihai Leu, la finalul anului 2024, conform fanatik.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro