Gigi Becali a anunțat ce transferuri de top pregătește la FCSB pentru a ataca grupa de Liga Campionilor. Latifundiarul din Pipera crede că este nevoie de „plombe” în garnitura campioanei en-titre.
FCSB se apropie cu pași mici spre titlu, după ce a învins-o pe Rapid București chiar pe stadionul Giulești, scor 2-1. Formația „roș-albastră” se află, cel puțin până la acest moment, la șase puncte de locul secund, ocupat de Universitatea Craiova, cu 36 de puncte.
Marele vis al latifundiarului din Pipera este grupa XXL de Liga Campionilor, unde crede că se va califica prin avantajul major oferit de coeficientul obținut în această campanie europeană. Patronul FCSB crede că este nevoie de 4-5 transferuri pentru a fi pregătiți de rigorile UCL.
„Păi echipa asta, care este, cu încă două, trei plombe. Noi avem coeficientul mare acum, ne ducem până în play-off cap de serie. O să mai iau un atacant, un mijlocaș și un fundaș central, poate chiar doi fundași centrali.
Deci vreo 4-5 jucători. Pentru că e greu… Bine, mai îl iau și pe Olaru, mai îl iau și pe Lixandru, nu? Păi vezi? Ce mare lucru. Noi am ajuns în situația că am avut Lixandru, jucător de bază, n-a jucat. Olaru n-a jucat. George Popescu n-a jucat. Trei jucători principali n-au jucat”, a declarat Gigi Becali, la palat.
FCSB a jucat și în acest sezon în preliminariile UEFA Champions League, pe care le-a părăsit în turul 3. Bucureștenii au trecut de Virtus, campioana din San Marino, și Maccabi Tel-Aviv, campioana Israelului.
Sparta Praga s-a dovedit a fi o nucă foarte tare pentru trupa lui Elias Charalambous, care s-a văzut învinsă și trimisă în play-off-ul UEFA Europa League. Acolo, aceștia au jucat împotriva lui LASK Linz, pe care au eliminat-o după o dublă echilibrată.
Deși are un coeficient foarte bun, de 22.500, FCSB ar putea da de nume uriașe, conform Football Meets Data, în turul 3 preliminar sau în play-off.
În turul 1, „sperietoarele” ar putea fi Dinamo Minsk, FC Noah sau Vikingur. În turul 2, FCSB ar putea avea o misiune mai dificilă contra celor de la Rijeka, Pafos sau Rakow.
Turul 3 ar putea aduce nume mari, printre care FC Copenhaga, Steaua Roșie Belgrad, Ferencvaros, Slovan Bratislava, Qarabag sau Ludogorets Razgrad. Misiunea FCSB nu este una imposibilă, dar este dificilă, deși are un coeficient care le permite să spere la urna capilor de serie.