Arabii vor să-l îmbrace în aur pe Mirel Rădoi. E dorit în locul lui Cosmin Olăroiu

Arabii vor să-l îmbrace în aur pe Mirel Rădoi. E dorit în locul lui Cosmin Olăroiu
Foto: Sport Pictures

Cosmin Olăroiu a semnat cu naționala Emiratelor Arabe Unite, iar Mirel Rădoi îl poate înlocui la echipa de club.

Universitatea Craiova traversează o perioadă bună de la revenirea lui Mirel Rădoi pe banca tehnică. Totuși, oltenii se pot trezi din nou că rămân antrenor, la fel cum s-a întâmplat în primul mandat al lui Rădoi când a părăsit echipa după doar trei luni pentru arabii de la Al Tai.

Mirel Rădoi, pe lista lui Al-Sharjah în locul lui Cosmin Olăroiu

Cosmin Olăroiu a făcut o performanță uriașă pe banca tehnică a celor de la Al-Sharjah, echipă calificată în finala Ligii Campionilor Asiei 2. Naționala Emiratelor Arabe Unite i-a pus pe masă un contract de 6 milioane de euro astfel că a decis să preia cârma echipei într-un moment extrem de important pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026.

Potrivit Digisport, Mirel Rădoi a devenit una din opțiunile arabilor pentru preluarea echipei la finalul sezonului. În acest moment, Al-Sharjah este pe locul 2, la mare distanță de liderul Shabab Al-Ahli. Un alt tehnician al cărui nume s-a vehiculat să preia echipa lui Cosmin Olăroiu este tot un fost selecționer român, Edi Iordănescu.

Mirel Rădoi se cunoaște foarte bine cu Cosmin Olăroiu, cel alături de care a bifat o semifinală în Cupa UEFA, din postura de jucător. Sunt șanse mari să fie printre favoriți la preluarea echipei arabe, dacă Olăroiu îl va recomanda. Rămâne de văzut și cum va încheia sezonul la Craiova.

Universitatea Craiova încă este în lupta la titlu, dar eșecul de sâmbătă seară cu U Cluj i-a îndepărtat pe olteni de principala contracandidată, FCSB. De asemenea, Craiova a ieșit din Cupa României, ratând un obiectiv extrem de important pentru accederea în cupele europene.

Cosmin Olăroiu, numit oficial selecționerul Emiratelor Arabe Unite

Cosmin Olăroiu a ajuns la o înțelegere pentru a prelua o nouă națională, după ce a mai condus Arabia Saudită. Debutul său va avea loc în luna iunie, atunci când dispută meciurile cruciale pentru calificarea la Cupa Mondială, cu Uzbekistan și Kyrgyztan.

„Federația de fotbal a Emiratelor Arabe Unite a semnat un contract cu antrenorul român Cosmin Olăroiu. Acesta va antrena echipa de fotbal pe o perioadă de doi ani”, au scris cei de la Federație pe platforma ”X”.

Tehnicianul român poate lăsa și o moștenire „grea” viitorului antrenor de la Al-Sharjah. Echipa sa este aproape de a cuceri un trofeu istoric pentru Emiratele Arabe Unite, dar poate forța și primul loc în clasament pe final de sezon.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Mădălina Apostol și-a pregătit moartea până la cel mai mic detaliu. Și-a dat ultima suflare în fața unui obiect special pentru ea
Cancan.ro
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania