Acasa » Alte Sporturi » Tenis » Dezastru și pentru gazde la turneul de la Madrid, unde România nu mai are nicio reprezentantă după primul tur

Dezastru și pentru gazde la turneul de la Madrid, unde România nu mai are nicio reprezentantă după primul tur

Dezastru și pentru gazde la turneul de la Madrid, unde România nu mai are nicio reprezentantă după primul tur
Profimedia, 26.4.2025

Spaniolii nu se așteptau ca reprezentanții țării lor să aibă un parcurs atât de dezamăgitor la turneul de la Madrid. Gazdele au avut 11 jucători pe tabloul principal din capitala Spaniei, dar după două tururi, în competiție a rămas unul singur.

Cea mai mare lovitură a fost faptul că Alcaraz (locul 3 ATP) a declarat forfait, din cauza unei acciddentări. Anul trecut, el a ajuns în faza sferturilor de finală, iar spaniolii mizau pe prezența lui cel puțin la același nivel.

Dezastru și pentru gazde la turneul de la Madrid

Ulterior, a abandonat și Paula Badosa, numărul 9 WTA, care a jucat bine în acest sezon. Rând pe rând, au fost eliminați Roberto Bautista (55 ATP), Pedro Martinez (48 ATP), Busta Carreno (96 ATP) și Martin Landaluce (148 ATP).

La fete, au părăsit competiția Jesssica Bouzas (69 WTA), Cristina Bucsa (94 WTA), și Carlota Martinez (244 WTA).

Cu victoria sa în turul în fața portughezului Nuno Borges (6-2, 6-3), Alejandro Davidovich a evitat eșecul total al tenisului spaniol la Mutua Madrid Open. Perspectivele nu sunt tocmai vesele nici pentru acesta.

El va juca în turul al treilea împotriva germanului Alexander Zverev, dublu campion al turneului, primul cap de serie și actualul număr 2 mondial.

România a avut trei jucătoare la Madrid. Toate au fost eliminate în runda inaugurală, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 2011. Sorana Cîrstea (122 WTA) a fost învinsă de Hailey Baptiste (88 WTA), scor 6-2, 5-7, 7-6 (4)

Irina Begu (75 WTA) a fost eliminată de franțuzoaica Diane Parry (116 WTA), scor 6-3, 6-4. Jaqueline Cristian (65 WTA), devenită racheta numărul unu a țării, a fost trimisă acasă de britanica Sonay Kartal (60 WTA), scor 6-2, 7-5.

Anca Todoni și Gabriela Ruse au fost înscrise în calificări, dar nu au ajuns pe tabloul principal. Todoini s-a retras din cauza unei accidentări, iar Ruse a fost eliminată.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro