Dan Şucu a dat undă verde pentru negocierile finale

Dan Şucu a dat undă verde pentru negocierile finale
Sursa: Mediafax Foto 22.04.2025

Chiar dacă au mai rămas șase etape până la finalul sezonului, Dan Șucu a început deja să ia decizii importante pentru viitor. Unul dintre titularii de drept de la Genoa va fi chemat la negocieri.

Vorbim despre portarul Nicola Leali, al cărui contract expiră în vara lui 2026. Finanțatorul e mulțumit de prestațiile sale și nu vrea să-și asume vreun risc, așa că îi va propune prelungirea.

Rămâne de văzut, în schimb, ce se va întâmpla cu Benjamin Siegrist, elvețianul adus de la Rapid în perioada de mercato a iernii. Împrumutul său expiră în vară, la fel ca în cazul austriacului Franz Stolz, care a ajuns în Giulești.

Dan Șucu, decizie de ultimă oră la Genoa. Își securizează titularul dintre buturi

Legitimat în trecut la Juventus și Olympiacos, Leali a semnat cu Genoa în iulie 2023. De atunci a bifat în total 33 de apariții, dintre care 27 în actuala stagiune.

Titular incontestabil a devenit în octombrie 2024, având prestații excelente. În 11 meciuri a reușit să păstreze poarta intactă, motiv pentru care Dan Șucu a demarat tratativele în vederea extinderii înțelegerii.

„Genoa a pornit discuțiile pentru prelungirea contractului lui Nicola Leali. Acesta a avut 11 meciuri fără gol primit în sezonul 2024-2025 din Serie A”, a dezvăluit jurnalistul italian Nicolo Schira.

Se încearcă și transferul definitiv al lui Pinamonti

De asemenea, omul de afaceri român își dorește să-l achiziționeze definitiv pe Andrea Pinamonti, atacantul împrumutat în vară de la Sassuolo. Va trebui să scoată, însă, din buzunar o sumă uriașă: 14 milioane de euro.

În cazul în care discuțiile cu actuala formație a lui Horațiu Moldovan nu se vor concretiza, compartimentul ofensiv al „Grifonului” ar putea fi întărit, potrivit genoaoggi.it, cu Amady Camara, malianul de 19 ani aflat în Austria, la Sturm Graz. De asemenea, este luat în calcul olandezo-nigerianul Emmanuel Emegha, care evoluează la ora actuală pentru Strasbourg.

La Genoa va ajunge în vară și Nicolae Stanciu, de îndată ce-i va expira contractul cu formația saudită Damac. Rămâne de văzut dacă va exista interes pentru alți jucători români.

„La Genoa nu mi-a solicitat Șucu pe nimeni. L-a luat pe căpitanul echipei naționale (n.r. Stanciu). Noi începem o reconstrucție acum.

 

De ce crezi tu că băieții de la firmă au început să alerge după tineri de 17-18 ani? Dacă ai un grup de 7-8, trebuie să iasă unul bun. Trebuie cântărit. Și dacă ar semna cu o echipă mare un jucător, îl împrumută. Ai văzut, Real Madrid a dat 35-40 de milioane de euro pe un jucător, anul acesta, cel mai probabil îl împrumută”, a declarat Giovanni Becali, la Digi Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”. Reacția CNAS
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania