Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Andrei Rațiu e ca și vândut. Rayo și-a asigurat deja spatele pentru plecarea românului

Andrei Rațiu e ca și vândut. Rayo și-a asigurat deja spatele pentru plecarea românului

Andrei Rațiu e ca și vândut. Rayo și-a asigurat deja spatele pentru plecarea românului
SURSĂ Sportpictures 22.04.2025

Andrei Rațiu are parte de un sezon foarte bun în La Liga și este ca și vândut. Rayo Vallecano și-a asigurat deja spatele pentru plecarea internaționalului român.

Datorită prestațiilor foarte bune pe care le-a avut în actuala stagiune, „tricolorul” a atras atenția mai multor echipe importante din Europa, printre care se numără FC Barcelona, FC Liverpool, Napoli, Tottenham sau Bayer Leverkusen.

Andrei Rațiu pleacă de la Rayo Vallecano

Andrei Rațiu are parte de un sezon foarte bun în tricoul celor de la Rayo Vallecano. Prestațiile pe care le-a avut în La Liga l-au adus în atenția mai multor echipe importante din Europa, printre care se numără FC Barcelona, FC Liverpool, Napoli, Tottenham sau Bayer Leverkusen.

Acum, ziarul de casă al celor de la Rayo Vallecano scrie că gruparea din La Liga i-a găsit deja înlocuitor lui Andrei Rațiu. Este vorba despre Guille Rosas, fotbalistul celor de la Sporting de Gijon. Jurnaliștii de la Union Rayo notează că cele două echipe au început deja negocierile pentru transferul jucătorului în vârstă de 24 de ani.

„Se pare că Rayo Vallecano a contactat deja Sporting de Gijon pentru a afla suma dorită pentru transferul lui Guille Rosas în următoarea perioadă de mercato. Publicația El Comercio susține că cele două cluburi se află în contact.

Oficialii din Vallecas sunt conștienți că există o probabilitate mare ca Andrei Rațiu să plece în această vară, așa că lucrează deja să îi găsească un posibil înlocuitor”, notează jurnaliștii spanioli de la Union Rayo.

Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Guille Rosas este cotat în acest moment la suma de 1.5 milioane de euro.

Ce spune antrenorul Inigo Perez despre Andrei Rațiu

Cu foarte multe echipe importante pe urmele lui, Andrei Rațiu a rămas același jucător, susține Inigo Perez, antrenorul celor de la Rayo Vallecano.

„Andrei Rațiu își gestionează emoțiile în mod pozitiv. Poate că nu este la fel de orbitor ca la începutul sezonului, pentru că echipele te urmăresc și te analizează.

Pentru mine, el joacă la un nivel foarte înalt, deși poate că nu strălucește ca la începutul sezonului. Nu am observat să se fi schimbat ceva în comportamentul lui Andrei, deși numele său este menționat de multe echipe. Asta îl va ajuta foarte mult în carieră”, a precizat Inigo Perez, conform sursei menționate anterior.