Sorin Cârțu a început sărbătoarea după meciul pe care Universitatea Craiova l-a câștigat în fața celor de la Dinamo București, scor 0-2, în etapa a cincea a play-off-ului Superligii României.
Oficialul oltenilor a vorbit despre jocul prestat de echipa pregătită de Mirel Rădoi dar și despre șansele pe care oltenii le au la titlu în acest sezon competițional.
Universitatea Craiova s-a impus în meciul disputat în fața celor de la Dinamo București, scor 0-2, în etapa a cincea a play-off-ului Superligii României. Astfel, oltenii au recuperat teren în lupta pentru titlu și sunt acum pe a doua poziție a clasamentului, la doar trei puncte în spatele liderului FCSB.
La finalul partidei de la București, Sorin Cârțu s-a arătat extrem de entuziasmat de victoria obținută de echipa lui Mirel Rădoi și crede că Universitatea Craiova se poate lupta, cu șanse reale, pentru prima poziție a clasamentului.
„Băieții ne-au făcut o bucurie mare, sunt trei puncte care ne fac să respirăm destul de bine. E mult până la final, aveam nevoie de cele trei puncte. Este un meci cu un alt moral la Cluj, avem o altă stare de spirit. Am avut un meci pe care l-am controlat în marea majoritate a timpului, chiar dacă în prima repriză a fost mai lentuț. A doua repriză a fost mai bună, am fost mai eficienți. Am avut mai multe situații, puteam marca mai mult. Sunt trei puncte, regret că atunci când a început play-off-ul spuneam de o medie de două puncte pe joc. Trebuia să dau un target mai mare.
În orice caz, poziția pe care o avem acum… Puteam să fim pe primul loc, ne lipsesc acele două puncte din partida cu FCSB, de la sfârșitul campionatului regulat, când s-a întâmplat ce s-a întâmplat, cu arbitrajul, am fost prejudiciați. Dacă marcam la acea bară, în minutul al doilea, al treilea, era un început bun. Asta nu însemna că partida era câștigată. Mai sunt cinci meciuri, returul va fi mult mai agresiv. Meciurile vor fi grele, se pot înâmpla multe. La momentul acesta, putem spune că noi, cei trei, suntem privilegiați. FCSB, CFR și cu noi. Suntem pe poziții din care sperăm să câștigăm campionatul”, a declarat Sorin Cârți, la PrimaSport.