Meciul dintre Farul Constanța și Hermannstadt, din etapa 5 a play-out-ului Superligii, încheiat cu scorul de 1-1, a fost urmărit din tribune și de un scouter de la o echipă importantă.
Acesta a venit special pentru a-i vedea la treabă pe doi dintre jucătorii impresariați de Giovanni Becali, ambii din echipa lui Hagi. Deși anunțat de acest aspect, antrenorul Gică Hagi i-a folosit foarte puțin pe cei doi jucători cu potențial, în vârstă de numai 18 ani.
După remiză, Farul se află pe locul 4 în clasamentul play-out-ului, în timp ce Hermannstadt ocupă locul secund, la numai un punct în urma liderului, Oțelul (28 puncte).
Luca Băsceanu și Iustin Doicaru de la Farul sunt doi dintre jucătorii cu potențial, iar aceștia erau observați de „un domn de la o echipă importantă”. Dar, unul dintre jucători a fost schimbat la pauză, în timp ce al doilea a intrat abia în prelungiri.
Băsceanu a jucat doar în prima repriză, la scorul de 0-1, iar Hagi l-a schimbat fiind nemulțumit de evoluția sa, iar Doicaru a jucat doar două minute.
„Ai mei (n.r. reprezentanții) au plecat spre Constanța să vadă Farul cu Sibiu. E meci greu, trebuie să se îndepărteze de subsolul clasamentului. Sunt băieții mei la meci pentru doi jucători pe care îi avem la Hagi, Doicaru și Băsceanu. Vrem să-i propulsăm la o echipă care să devină o trambulină pentru lansarea definitivă.
Un domn de la o echipă importantă merge acolo. Acum trebuie să alertăm noi faptul că jucătorii trebuie urmăriți. Eu l-am văzut de două ori pe Băsceanu și mi se pare că e Garnacho din primele luni de la Manchster United. Trebuie să-l crească Gică cu atenție. Celălalt poate să joace și în atac, are fizic impunător. Ăștia doi de la Farul îmi dau o impresie bună”, anunțase Giovanni Becali la Digi Sport.
Luca Băsceanu a debutat la Academia Hagi, în vara lui 2018, iar anul trecut a ajuns la Farul. La meciul cu Hermannstadt a fost notat cu 6,3 de către Sofascore.
Iustin Doicaru, cu aproape același parcurs ca al lui Băsceanu, a ajuns la Farul în octombrie 2023, iar potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt este cotat la 150.000 de euro. În acest sezon a evoluat în patru meciuri, fără gol marcat.