FC Barcelona vrea să își întărească lotul pentru sezonul următor și, în ciuda problemelor financiare, a luat în vizor un star de la AC Milan, dar și un jucător din Bundesliga.
Potrivit presei spaniole, Deco, directorul sportiv al FC Barcelona, consideră că mijlocașul Tijjani Reijnders și fundașul Alejandro Grimaldo vor spori calitatea generală a echipei și vor oferi echilibru în zonele critice ale terenului.
Fundașul Andrei Rațiu, în prezent la Rayo Vallecano, este și el în atenția celor de la FC Barcelona, care sunt dispuși să plătească 10 milionane de euro pentru transferul internaționalului român.
Pentru sezonul următor, FC Barcelona dorește mai multă profunzime atât la mijlocul terenului, cât și în apărare, iar olandezul Tijjani Reijnders (26 de ani) pare să fie jucătorul perfect. Acesta le-a atras atenția spaniolilor prin prestația sa de la AC Milan, unde se află sub contract până în vara lui 2030.
Conform sursei menționate, antrenorul Hansi Flick s-a declarat un admirator al fizicului lui Reijnders, precum și al instinctelor sale de atac și a capacității de a domina mijlocul terenului.
Orice mișcare viitoare a celor de la FC Barcelona este însă condiționată de capacitatea clubului catalan de a gestiona conflictul în desfășurare privind plafonul salarial cu La Liga, scrie Goal.
La începutul sezonului 2024-2025, La Liga a stabilit plafonul salarial, iar limita lui FC Barcelona a fost de 426 milioane de euro, în creștere de la 270 de milioane în sezonul precedent.
Reijnders, ajuns la AC Milan în 2023, este cotat la 50 de milioane de euro, iar în actualul sezon a jucat în 21 de meciuri, a marcat zece goluri, reușind patru pase decisive și a câștigat Supercupa Italiei
Reijnders a fost notat cu 7,2 în cel mai recent meci din Serie A, victoria clară cu 4-0 în fața celor de la Udinese, pe terenul acestora, partidă în care a și marcat un gol.
Al doilea jucător intrat în atenția lui FC Barcelona este fundașul Alejandro Grimaldo (29 ani), internaționalul spaniol care se află sub contract cu Bayer 04 Leverkusen până în vara lui 2027.
Grimaldo a avut un sezon impresionant în Bundesliga, unde s-a impus rapid ca unul dintre cei mai buni fundași din campionatul Germaniei. Grimaldo ar fi luat în vizor de FC Barcelona pentru a-l concura pe Alejandro Balde, scrie Goal.
Potrivit sursei menționate, Grimaldo ia în calcul o revenire în Spania.
În sezonul actual de la Leverkusen, Grimaldo, care este cotat cu 40 de milioane de euro, a evoluat în 43 de meciuri, în toate competițiile, a marcat patru goluri și 11 pase decisive.
Pentru a putea realiza noi transferuri în această vară, inclusiv cele două pe care FC Barcelona le are în atenție, clubul trebuie să rezolve problemele financiare, notează sursa menționată anterior.