Finanțatorul FCSB s-a arătat dispus să ofere 2,5 milioane de euro pentru transferul lui Denis Drăguș, dar atacantul a luat o decizie care îl va dezamăgi pe omul de afaceri.
Internaționalul Denis Drăguș, legitimat la Trabzonspor, nu vrea să revină în Superligă, unde ultima oară a evoluat la Viitorul, în perioada 2017-2019.
Potrivit presei din Turcia, Drăguș luptă pentru a-și păstra postul în formația antrenată de Fatih Tekke.
Denis Drăguș a fost transferat anul trecut în Superlig, în schimbul a 1,7 milioane de euro, de la Standard Liege și și-a arătat dorința de a rămâne în campionatul Turciei, contractul său expirând în vara lui 2028.
Internaționalul român a mai evoluat și în trecut în Superlig, în sezonul 2023-2024, când a fost împrumutat de către belgieni.
Drăguș a fost titular în meciul cu Fenerbahce și a marcat singurul gol al echipei sale (scor 4-1), fiind notat de Sofascore cu 6,8.
„Și-a susținut echipa în rolul de atacant și și-a înfrumusețaat prestația cu golul marcat. S-a văzut că jucătorul, care vrea să păstreze tricoul primului 11, a fost implicat și la antrenamente”, au mai notat jurnaliștii turci.
Pentru Drăguș a fost al treilea gol marcat pentru Trabzonspor, din care două în Superlig.
Altfel, Marius Șumudică, nașul lui Drăguș, dar și fostul său antrenor pe vremea în care era la Gaziantep, a avut cuvinte doar cuvinte de laudă la adresa atacantului, scrie Digi Sport.
Presa din Turcia a precizat că Drăguș este „starul din Superlig”. „Șumudică l-a apărat pe starul din Superlig. Antrenorul Marius Șumudică, care a pregătit în Turcia pe Kayserispor, Gaziantep FK, Caykur Rizespor și Yeni Malatyaspor, a intervenit în apărarea vedetei lui Trabzonspor, Denis Drăguș. Fotbalistul român Denis Drăguș, care a fost ținta criticilor din cauza prestațiilor sale sub așteptări la Trabzonspor, a răsuflat ușurat marcând singurul gol al echipei sale în meciul cu Fenerbahce, pierdut cu 4-1. Fostul antrenor al lui Drăguș, care îi este și naș, Marius Șumudică, i-a luat partea”, au scris turcii de la ajansspor.