Cei de la Manchester City s-au arătat interesați să îl semneze pe Andrei Rațiu de la Rayo Vallecano în perioada de transferuri din vară, potrivit jurnaliștilor englezi. Oficialii clubului din Premier League sunt gata să achite clauza de reziliere în valoare de 25.000.000 de euro.
Evoluțiile bune din ultima perioadă ale fundașului român au atras atenția mai multor cluburi importante, printre care și FC Barcelona.
Englezii vor să aducă nume noi în echipă, după un sezon dezamăgitor marcat de accidentări și jucători care nu au fost în formă. Hugo Viana a preluat, în această săptămână, atribuțiile de director sportiv al clubului din Premier League, portughezul urmând să-l înlocuiască pe Txiki Begiristain.
„Conducerea clubului a început deja să contureze lista de achiziții pentru vară. Printre țintele principale se află Florian Wirtz (Bayer Leverkusen), Ederson Silva (Atalanta) și fundașul Andrea Cambiaso (Juventus). Odată cu plecarea iminentă a lui Walker, Manchester City are nevoie de un fundaș dreapta de meserie. Chiar dacă Abdukodir Khusanov, transferat în ianuarie, și tânărul Rico Lewis au dat satisfacție pe acea poziție, clubul își dorește o soluție pe termen lung.
Apărarea ar putea trece printr-o reconstrucție în vară, în contextul în care accidentările repetate ale lui Nathan Aké și John Stones au afectat stabilitatea echipei, iar Manuel Akanji a fost inconstant. În aceste condiții, Ruben Dias rămâne un reper esențial în centrul defensivei lui City”, scriu jurnaliștii de la One Football.
Clubul îl are în vizor pe românul Andrei Rațiu, în vederea consolidării lotului pentru sezonul 2025-2026. Cu Kyle Walker aproape de o plecare definitivă, clubul din Premier League caută soluții, iar internaționalul român se află pe lista scurtă a englezilor.
După zece ani, clubul din Premier League rămâne fără căpitan, contractul acestuia urmând să expire, iar fotbalistul a anunțat că nu va semna prelungirea. În locul său se pare că va veni Florian Wirtz, în vârstă de 21 de ani.
„Manchester City crede că Florian Wirtz ar putea fi omul care să-l înlocuiască pe Kevin De Bruyne. Mijlocașul în vârstă de 21 de ani a strălucit pentru Leverkusen de când a intrat în echipă.
City crede că germanul poate oferi același dinamism la mijloc ca și legendarul lor jucător, potrivit Daily Mail. Nu este surprinzător faptul că Wirtz a fost identificat ca un înlocuitor potrivit pentru De Bruyne”, scriu jurnaliștii de la GOAL.