Desire Doue a înscris golul serii din Champions League, iar UEFA a avut o reacție imediată după ce mijlocașul ofensiv al celor de la PSG a egalat în meciul cu Aston Villa.
PSG s-a văzut condusă pe teren propriu de Aston Villa, în prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, dar Desire Doue a marcat un gol senzațional, la vinclu.
Aston Villa a deschis scorul la Paris, în fața campioanei Franței, în minutul 35, prin Rogers, după un contraatac superb. Bucuria oaspeților a durat doar 4 minute.
Echipa antrenată de Luis Enrique a continuat meciul ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, iar la primul corner la poarta lui Martinez Doue a trimis mingea la vinclu, cu un șut de la aproximativ 22-23 de metri.
Înainte de a intra în poartă, mingea a atins transversala, iar fostul continental, care organizează competiția, a reacționat imediat. „Desire Doue este special”, au notat cei de la UEFA.
În minutul 49, Kvaratskhelia și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor, aducând PSG pentru prima dată în avantaj cu un șut puternic sub bara transversală, iar Nuno Mendes a stabilit scorul final în secundele de prelungire.
În celălalt meci al serii, Barcelona a făcut spectacol cu Borussia Dortmund, pe teren propriu, deși în prima repriză finalista Ligii Campionilor din sezonul precedent a avut câteva ocazii de poartă.
În minutul 25, Raphinha a ținut neapărat să fie el omul care deschide scorul, împingând în poartă mingea, care oricum ar fi trecut de linia porții, deviată de Cubarsi.
Imediat după pauză, brazilianul l-a servit excelent, cu capul, pe Lewandowski, iar polonezul a îndeplinit o simplă formalitate de la jumătate de metru, folosind același procedeu.
Același Lewandowski a dus scorul la 3-0, la jumătatea reprizei secunde, cu un șut puternic din careu, pe jos, iar Lamine Yamal a contribuit și el la recitalul Barcelonei, înscriind cu șpițul, la colțul lung.
Marți seară, Arsenal a învins Real Madrid cu un incredibil 3-0, la Londra, iar Injter Milano s-a impus la Munchen, în fața lui Bayern, cu 2-1.