Ce meci a fost sâmbătă seara, în sala Dinamo! Aproape trei ore au jucat gazdele cu Corona Brașov, în unul dintre cele mai frumoase meciuri ale sezonului, contând pentru finala diviziei A1 la volei masculin. S-a impus Dinamo, cu 3-2 (22-25, 22-25, 25-20, 25-22, 15-11), după o revenire de senzație, de la 0-2 la seturi!
Dinamo conduce cu 2-0 la general, iar titlul e tot mai aproape, după 30 de ani! Finala se mută la Brașov pentru meciurile 3 și 4, unde campioana va forța egalarea.
Brașovenii lui Laurențiu Lică și-au adjudecat destul de lejer primul set, la 22, apoi l-au câștigat și pe al doilea, tot la 22!
La 2-0 la seturi se părea că braşovenii au totul sub control.
Nu a fost însă așa pentru că Dinamo a revenit grație unui Mircea Peța imperial, iar formația lui Bogdan Tănase a defilat și a egalat situația, 2-2!
Dinamo a închis meciul in decisiv cu 15-1, după un final tensionat cu ambii antrenori eliminați! La scorul 14-10 în setul decisiv, cei doi antrenori – Bogdan Tănase şi Laurenţiu Lică – au fost eliminaţi pentru schimburi tăioase de replici!
Dinamo conduce cu 2-0 la general, iar seria se mută la Braşov. Un eventual meci decisiv va avea loc din nou la Bucureşti.
În semifinale, Dinamo Bucureşti a trecut de SCM Zalău, cu 2-0 la general, iar Corona Braşov a trecut de SCMU Craiova, tot în două meciuri.