A venit vestea oficială de la FIFA. România e în picaj

Cristian Hitruc
A venit vestea oficială de la FIFA. România e în picaj
SURSĂ Sportpictures 03.04.2025

Veste proastă de la FIFA, pentru echipa națională a României. Prima reprezentativă a coborât șapte locuri în clasament, față de luna decembrie a anului trecut.

Noua ierarhie, care a fost publicată joi, 3 aprilie 2025, arată că „Tricolorii” lui Mircea Lucescu ocupă în prezent poziția a 45-a în primul clasament al Federației Internaționale de Fotbal.

România coboară șapte locuri în clasamentul FIFA

În cursul zilei de joi, 3 aprilie 2025, Federația Internațională de Fotbal a publicat clasamentul actualizat, iar România nu a primit chiar cea mai bună veste. Prima reprezentativă a coborât șapte locuri în această ierarhie, față de luna decembrie a anului trecut. Astfel, în acest moment, „Tricolorii” lui Mircea Lucescu ocupă poziția a 45-a a clasamentului.

România nu a mai ocupat o poziţie aşa de slabă din iulie 2024, când se afla tot pe locul 45. Adversarele României din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026 ocupă următoarele locuri: Austria se menține pe poziția 22, Bosnia și Herțegovina a urcat patru poziții și se află în acest moment pe locul 70, Cipru a mai urcat o treaptă și ocupă locul 129, în timp ce San Marino rămâne pe 210, ultima poziție a acestui clasament.

Lupta este destul de strânsă și la vârful ierarhiei. Argentina, campioana mondială, se menține pe prima poziție, fiind urmată de Spania, campioana Europeană, care a urcat un loc față de luna decembrie a anului trecut. Totodată, de menționat este că Franța a coborât pe poziția a treia a clasamentului.

Următorul clasament va fi publicat de FIFA pe data de 10 iulie 2025.

Reamintim că România a început cu stângul campania de calificare la Campionatul Mondial din 2026. Naționala pregătită de Mircea Lucescu a cedat, în prima etapă, scor 0-1, pe Arena Națională din București, în fața naționalei din Bosnia și Herțegovina.

În a doua etapă, „Tricolorii” s-au deplasat în San Marino, unde au întâlnit un adversar mult mai accesibil. Astfel, România s-a impus cu scorul de 5-1 și a obținut primele trei puncte din campania de calificare.

Cum arată clasamentul

1 (1). Argentina 1.886,16 puncte
2 (3). Spania 1.854,64
3 (2). Franţa 1.852,71
4 (4). Anglia 1.819,2
5 (5). Brazilia 1.776,03
6 (7). Olanda 1.752.44
7 (6). Portugalia 1.750,08
8 (8). Belgia 1.735,75
9 (9). Italia 1.718,31
10 (10). Germania 1.716,98
………………………………………
22 (22). Austria 1.580,22
45 (38). România 1.479,22
70 (74). Bosnia-Heţegovina 1.350,85
129 (130). Cipru 1.128,2
210 (210). San Marino 741,36

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]