FCSB a câștigat încă un derby cu marea rivală din „Ștefan cel Mare” dar Gigi Becali nu s-a abținut și a trecut atacurile împotriva arbitrilor la alt nivel.
După ce Meme Stoica a făcut praf arbitrajul la miezul nopții, a venit rândul lui Gigi Becali să scoată în evidență greșelile arbitrilor. De această dată nu a avut nimic cu centralul partidei, ba dimpotrivă, l-a lăudat pe Florin Andrei. A avut însă o problemă cu arbitrul VAR și cu Marius Avram, fostul arbitru internațional.
Gigi Becali a revăzut meciul cu Dinamo și a ajuns la concluzia că trebuia acordat penalty pentru echipa sa în minutul 33 atunci când Patrick Olsen a respins mingea de pe linia porții. Milionarul consideră că nu e vina lui Florin Andrei, ci a lui Cătălin Popa, arbitrul VAR care nu a intervenit să fie verificată acea fază. De asemenea, în prelungiri, Jordan Gele a căzut în careul advers, dar nu s-a acordat lovitură de la 11 metri.
Nici Marius Avram nu a scăpat de furia patronului FCSB. Fostul arbitru internațional a precizat la pauza meciului că nu se impunea lovitură de la 11 metri pentru intervenția lui Patrick Olsen.
„A arbitrat perfect (n.r. – Florin Andrei). N-a existat niciun fel de parti-pris. Nu l-a interesat de la ce echipă e jucătorul, a văzut faultul, l-a dat. Echidistant. Popa tot timpul a fost împotriva noastră. Nu știu ce are, dar are ceva. Ăla vine și dă cu mâna!
Și Avram, ce băiat deștept era, ce frumos explica. Cum să te faci de râs așa? Măi, Avrame, tată. Vine, are mâna dezlipită, dă și cu mâna un pic s-o scoată din poartă. 11 metri și eliminare! Pe urmă, la Gele. Îi pune piedică, lovește de două ori. 11 metri!
Nu e de arbitru, e de VAR. Mai ales asta cu mâna. Arbitrul trebuie să vadă, dar e de VAR! E ceva mai fin”, a spus Gigi Becali.
FCSB s-a impus pe Arena Națională cu greu în fața „câinilor”, golul lui Baba Alhassan din finalul partidei făcându-i pe roș-albaștri să se bucure ca niște copii, de parcă ar fi câștigat campionatul. Atât de importantă a fost această victorie, după ce FCSB a revenit pe tabelă de la 0-1.
La fel ca Gigi Becali, Meme Stoica consideră că echipa trebuia să primească două lovituri de la 11 metri. L-a criticat pe Florin Andrei și pentru faptul că nu a luat măsuri împotriva lui Patrick Olsen și Georgi Milanov, care ar fi trebuit eliminați, potrivit postării făcute de oficialul FCSB.
„Mi s-a părut că a fost penalty cu eliminare la Olsen (henț intenționat pe linia porții). Mi s-a părut că a fost eliminare la Milanov (intrare brutală la Cisotti, mare talpă pe tibie). Mi s-a părut penalty la Gele. În rest, mi s-a părut un arbitraj echidistant”, a scris Meme Stoica pe Facebook.