Valoarea legendarului Gheorghe Hagi este recunoscută și apreciată și în afara țării, iar ceea ce a făcut „Regele” pentru fotbalul românesc, investiția de zeci de milioane de euro de la Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, a ajuns subiectul unui reportaj la postul France 24.
În urmă cu aproape trei săptămâni, Gică Hagi a fost decorat de președintele intermar Ilie Bolojan cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție a statului român, fiind considerat un „model de urmat”, dar și „o sursă de inspirație” pentru generațiile de sportivi și nu numai.
„Prin performanțele remarcabile obținute de-a lungul timpului cu echipa națională de fotbal, dar și în cadrul cluburilor internaționale de prestigiu, prin devotamentul și profesionalismul puse în slujba promovării sportului românesc și a imaginii României în lume, precum și prin promovarea excelenței sportive, Gheorghe Hagi este un model de urmat și o sursă de inspirație pentru toate generațiile”, a transmis Administrația Prezidențială.
Gheorghe Hagi s-a retras, definitiv, de la echipa națională a României în 2000, după o primă încercare în 1998, imediat după Campionatul Mondial din Franța, și i-a mai condus pe „tricolori” și la Campionatul European din 2000, desfășurat în Belgia și Olanda.
Retras din activitatea de fotbalist în iulie 2001, de la Galatasaray, în 2009 deschidea Academia de Fotbal Ghoerghe Hagi, o adevărată pepinieră pentru fotbalul românesc și european, iar printre absolvenți se află chiar și fiul lui Hagi, Ianis, care evoluează la Rangers Glasgow.
De la momentul înființării academiei, „Regele” a investit „mai mult de 27 de milioane de euro în proiectul construit de la zero, iar rezultate au început să se vadă”, notează France 24.
„Zeci de tineri jucători formați la academie și-au găsit cluburi în prima ligă porfesionistă din Româua, mulți dintre ei devenind căpitani de echipă. Nouă dintre aceștia, inclusiv fiul lui Hagi, ianis, în vârstă de 26 de ani, au ajutat echipa națională să se califice la EURO 2024, mobilizând suporterii din spatele «tricolorilor» pentru prima dată în ultimii ani”, au remarcat cei de la France 24.
Potrivit sursei menționate, Hagi numește academia, „cea mai mare împlinire a sa”, acesta punctând faptul că „60% dintre golurile și pasele de gol ale echipei naționale au venit de la jucătorii formați la academie”.
Academia, care se întinde pe o suprafață de 17 hectare și are 13 terenuri de fotbal, poate să concureze cu centrele de antrenament din alte țări europene, iar condițiile pe care le oferă celor 200 de jucători, din care o treime locuiesc chiar în cadrul academiei, sunt la cel mai înalt nivel.
Potrivit France 24, Hagi le cere jucătorilor care „cresc” la academia sa să nu simtă „niciun complex de inferioritate față de nicio altă academie din lume”.
De altfel, în cadrul evenimentului de la Cotroceni, Hagi a punctat un lucru foarte important, care poate fi aplicat la o scară largă, nu doar în lumea sportului, a fotbalului în special.
„Nu mai numărați greșelile… În schimb, trebuie să numărați realizările”, a declarat „Regele” care a ajuns la vârsta de 60 de ani, din care 50 au fost dedicați „sportului-rege”.