Veste uriașă pentru o echipă de tradiție din Superliga. A scăpat de faliment și va obține licența pentru sezonul viitor. EXCLUSIV

Veste uriașă pentru o echipă de tradiție din Superliga. A scăpat de faliment și va obține licența pentru sezonul viitor. EXCLUSIV
FOTO: Gheorghe Fluster/SPORT PICTURES 28.03.2025

Tribunalul Prahova a decis ieri să admită cererea administratorului concordatar, prin care se suspendă de drept executările silite individuale asupra Asociației Club Sportiv Petrolul 52, care au ca obiect recuperarea creanțelor.

Așa cum ProSport a informat în exclusivitate, Asociația Clubul Sportiv Petrolul 52, s-a adresat, la finalul anului trecut, mai precis pe 30 decembrie, Tribunalului Prahova, cu cerere de „concordat preventiv”.

Petrolul a scăpat de faliment și obține licența pentru sezonul viitor

Procedura de „concordat preventiv” este reglementată de Legea 85/2014, Legea Insolvenței și, practic, este o treaptă de prevenire a procedurii de reorganizare judiciară (insolvență), care, însă, oferă anumite beneficii în raport cu administratorul judiciar.

Admiterea cererii înseamnă că se va putea aplica planul de redresare a clubului. O măsură care evită falimentul dar rezolvă și actul care punea în pericol obținerea licenței de la FRF, pentru sezonul viitor. Astfel, dacă rezultatele sportive îi vor permite, Petrolul va putea evolua și sezonul viitor în prima ligă de fotbal.

Petrolul a apelat la această măsură ca urmare a instituirii unei popriri a conturilor asociaţiei de către Fisc. ANAF a blocat conturile bancare ale Asociației Club Sportiv Petrolul 52 Ploiești pentru a recupera datorii restante către stat. Acestea însumau, la 31 decembrie 2024, o valoare totală de 11.878.655 lei, adică aproximativ 2.375.000 euro.

Neachitarea la scadență a obligaţiilor de plată a generat noi datorii, constând în dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere.
Petrolul a solicitat în repetate rânduri ajutorul autorităților locale pentru a sprijini financiar echipa, dar acesta a întârziat să apară.
Președintele Claudiu Tudor a dezvăluit că a ajuns la un acord cu acestea, pentru a intra ca acționari în cadrul Asociației și așteapăr concretizarea demersului. Petrolul este una dintre cele opt formații din Superligă care sunt organizate ca ONG.

Ploieștenii deschid etapa a doua din play-outul Superligii. Joacă, de la ora 17:30, în deplasare, pe terenul Unirii Slobozia. Va fi primul meci pentru petroliști, de la revenirea lui Mehmet Topal pe banca tehnică a echipei. Fostul international turc a plecat, în luna decembrie, după ce a dus echipa pe locul 6.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
„Când va avea 18 ani, trecem pe turbo”. STENOGRAME explozive despre metoda prin care Andrew Tate ar fi atras minore
Mediafax
Filmul tragediei în care Luca și Valentina și-au omorât fiica, apoi s-au SINUCIS. Ce a arătat autopsia
Cancan.ro
Cum se va reconfigura economia globală în doar câțiva ani și unde se plasează România
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
O boală tăcută afectează 1 din 3 bărbați de 30 de ani
Descopera.ro
Un ieșean a cumpărat 318 grame de brânză de vacă din Carrefour. Ajuns acasă, a rămas fără cuvinte: Ce era în caserolă, de fapt
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Preț record pentru benzină, în România! Este cel mai înalt nivel al carburantului înregistrat vreodată la noi
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania