Acasa » Sport Life » Gică Hagi și-a lansat, oficial, cartea autobiografică „Hagi – Drumul meu”. Momente emoționante alături de foști colegi din Generația de Aur și de la Steaua ’86, care au luat parte la evenimentul organizat la ASE

Gică Hagi și-a lansat, oficial, cartea autobiografică „Hagi – Drumul meu”. Momente emoționante alături de foști colegi din Generația de Aur și de la Steaua ’86, care au luat parte la evenimentul organizat la ASE

Gică Hagi și-a lansat, oficial, cartea autobiografică „Hagi - Drumul meu”. Momente emoționante alături de foști colegi din Generația de Aur și de la Steaua '86, care au luat parte la evenimentul organizat la ASE
Foto: Mihai Pop (ProSport)

Gică Hagi (60 de ani), considerat de mulți cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, și-a lansat, miercuri, cartea autobiografică „Hagi – Drumul meu”. Evenimentul a avut loc în una dintre sălile Academiei de Studii Economice din București (ASE), iar „Regele” a fost înconjurat de nume mari, printre care și foști colegi din Generația de Aur.

Nu a lipsit cumnatul Gică Popescu dintre invitați, dar au fost prezenți și alți „grei” din lumea fotbalului, precum Marius Lăcătuș, Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, Ștefan Iovan sau Adrian Bumbescu.

Gică Hagi și-a lansat cartea autobiografică „Hagi – Drumul meu”

Gică Hagi și-a lansat cartea „Hagi – Drumul meu”, un adevărat manual de profesionalism pentru generațiile tinere, de care actualul manager al Farului Constanța se ocupă îndeaproape, în cadrul academiei de fotbal de la Ovidiu care îi poartă numele.

Autobiografia fostului număr 10 al echipei naționale a României a fost lansată oficial în cursul zilei de miercuri, însă „Regele” a anunțat că urmează acest eveniment încă de pe 5 februarie, când a împlinit 60 de ani.

Cartea poate fi cumpărată contra sumei de 399 de lei, de pe shop.hagi10.ro și include cele mai importante momente pe care le-a traversat actualul antrenor al Farului Constanța de-a lungul carierei de fotbalist, de la detalii despre transferul de la Sportul Studențesc la Steaua până la amintirile sale de la celebrul Campionat Mondial din 1994.

„Cuvintele pe care le rostim cred că sunt cam mari, pentru că eu am încercat să fiu cel mai bun, nu știu dacă am reușit, dar am încercat. De ce «Drumul meu»? Pentru că am început de la Săcele, un copil care a iubit mingea… Am iubit-o, m-am antrenat, am repetat, am muncit…

Am avut șansa cea mai mare în această perioadă cu creșterea mea – am avut cel mai bun profesor, care m-a antrenat, care m-a dezvoltat, care m-a făcut mai bun. Nu mai vorbesc despre colegii pe care i-am avut. Toți colegii mei m-au ajutat să fiu mai bun, pentru că, nu uitați!, am făcut un sport colectiv, nu individual. În spatele meu au fost acei colegi care m-au făcut mai bun, m-au ajutat. Echipa câștigă trofee”, a spus Gică Hagi, la evenimentul de lansare a cărții autobiografice „Hagi – Drumul meu”, de la Academia de Studii Economice din București.

Aceasta nu este o simplă autobiografie, ci povestea mea, care a început în urmă cu 60 de ani. Este despre iubirea pentru fotbal, despre încredere și despre curajul de a visa. Fiecare pas, fiecare victorie și fiecare înfrângere m-au învățat să fiu mai puternic, mai dedicat și mai pasionat de tot ceea ce fac!

  • Gică Hagi, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare