Achiziție importantă pentru o echipă din Superliga! „A semnat contractul”

Achiziție importantă pentru o echipă din Superliga! „A semnat contractul”

Politehnica Iași a început săptămâna cu o achiziție spectaculoasă. Mijlocașul ofensiv portughez Joao Amaral, 33 de ani, fotbalist cu peste 100 de meciuri în prima ligă lusitană, a semnat cu formația din Copou un contract valabil până la sfârșitul sezonului, cu opțiune de prelungire.

Ajuns la Iași încă de joi, portughezul Joao Pedro Reis Amaral, 33 de ani, a trecut cu bine de testele medicale, iar oficialii din Copou au decis să-l legitimeze.

Joao Amaral a semnat cu Politehnica Iași

„Joao Amaral este jucătorul nostru. El a efectuat vizita medicală, nu au fost probleme și a semnat contractul cu clubul”, a declarat pentru ProSport managerul executiv al Politehnicii Iași, Florian Briaur.

Amaral a semnat cu Poli Iași un contract până la sfârșitul sezonului, cu opțiune de prelungire.

Benfica Lisabona a plătit peste jumătate de milion de euro pentru Amaral, în 2017

Născut pe 7 septembrie 1991, Joao Pedro Reis Amaral este mijlocaș ofensiv și a ajuns în Copou de la echipa saudită Al-Batin. Noua achiziție a Iașiului are un CV interesant, în anul 2017 fiind cumpărat de Benfica Lisabona, de la Vitoria Setubal, cu suma de 600.000 de euro. Amaral are 116 meciuri disputate în prima ligă din Portugalia, eșalon în care a marcat 14 goluri.

Înainte de a ajunge la Benfica, Joao Amaral a mai jucat la formațiile Padroense, Mirandela, Pedras Rubras și Oliveirense, iar în ultima perioadă a evoluat la Lech Poznan (Polonia), Pacos de Fereira (Portugalia) și Kocaelispor (Turcia). Ultimul club la care a evoluat mijlocașul lusitan este Al Batin, din Arabia Saudită.

Romario Moise află marți cât de gravă este accidentarea la genunchi

Poli Iași a disputat sâmbătă, în Copou, un meci amical cu formația moldoveană FC Bălți, locul 4 în play-off-ul campionatului Republicii Moldova. Partida s-a încheiat la egalitate, 0-0, după un joc în care Iașiul a ratat marile ocazii.

Din păcate pentru ieșeni, mijlocașul Romario Moise s-a accidentat grav la genunchi în debutul partidei, fiind înlocuit încă din minutul 11 cu Antonio Bordușanu. Moise s-a accidentat la genunchi și a părăsit terenul pe targă, iar sezonul pare încheiat pentru fostul campion cu Astra.
Mijlocașul venit de la Ceahlăul Piatra Neamț a efectuat luni dimineață un RMN și va afla în cursul zilei de marți cât de gravă este accidentarea la genunchi și dacă va necesita intervenție chirurgicală.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]