Petre Grigoraș dezvăluie de ce orașul Constanța este împărțit în două tabere! „Farul de acum este confundată, echipa mă refer, cu Academia Gheorghe Hagi. 90 la sută dintre fani mai așteaptă 2-3 ani”. EXCLUSIV

Daniel Nazare

Fuziunea Farul – Viitorul din 2021 nu este pe placul tuturor iubitorilor de fotbal de la malul mării. Cel puțin așa susține un om important din sportul-rege al Dobrogei.

Petre Grigoraș, cunoscut fost antrenor și atacant al echipei, crede că abia atunci când Farul va juca pe arena care va înlocui vechiul stadion suporterii vor reveni în tribune și vor umple noua casă a „alb-albaștrilor”.

Petre Grigoraș, detalii despre brandul Farul! „90 la sută dintre fani mai așteaptă 2-3 ani până se face stadionul”

Deocamdată, echipa se numește Farul, dar evoluează tot la baza din Ovidiu a Academiei Gică Hagi. Vechea arenă a fost demolată, dar se pare că noua construcție va fi gata abia în vara lui 2028.

„Este clar că Farul Constanța, ca și denumire, este echipa mea de suflet. Am declarat-o de prea multe ori. Pentru că aici mi-am încheiat cariera de jucător. Am început-o apoi pe cea de antrenor. Și m-am stabilit în orașul acesta de foarte mult timp.

Copilul meu locuiește aici de la 2 ani, este constănțean, este junior al Farului de la 9 ani. Și a avut o carieră lungă aici.

E puțin ciudat pentru că toată lumea știe că actualul Farul a fost în principal Viitorul Constanța, echipa condusă de Gică Hagi, care a luat-o de la zero și a ajuns unde a ajuns, cu o bază sportivă extraordinară. A fost acea preluare, sau fuziune, dar foarte multe lume nu asociază pentru că nu se joacă pe fostul stadion Farul.

Cred că asta e singurul motiv pentru care foarte multă lume nu asociază actualul Farul cu Farul Constanța. Eu sunt convins că atunci, fiind și stadionul nou, locul, va fi o emulație mult mai mare.

Abia atunci va fi adoptată Farul ca și Farul vechi de către toți suporterii. Pentru că eu, unul, știu ce înseamnă să reprezinți Constanța. Dar, 90% dintre suporterii Farului vechi așteaptă ca această echipă să se mute pe noul stadion, care să sperăm că se va construi în 2-3 ani.

Chiar dacă s-ar supăra cineva sau o să deranjez pe cineva… Ăsta e adevărul. Farul actual este confundată, echipa mă refer, cu Academia Gheorghe Hagi.

Dacă va fi ajutat mult mai mult Farul, ca și club, ca și echipă, să aibă un buget care să permită să se bată cu celelalte echipe, cu FCSB, cu Rapid, cu Craiova, cu Clujul, poate Dinamo, care vine din urmă tare de tot… Așa, este foarte greu să ai rezultate bune.

„Echipele din diviziile inferioare din Dobrogea sunt vai de mama lor”

Dar, sunt convins că atunci va veni foarte multă lume. Vor fi suporterii în număr foarte mare și, de ce nu, poate lucrul ăsta va aduce aproape de echipă și alți investitori, care să mărească bugetul și să o transforme într-o echipă puternică.

Este singura echipă din Dobrogea, Farul. Din păcate. Nu mai spunem că nu există o formație de liga a doua, nici o echipă de liga a doua în toată Dobrogea, în toată zona asta! Plus că acum sunt două sau trei echipe de liga a treia, și alea vai de mama lor”, a declarat Petre Grigoraș, pentru ProSport.

Fuziunea celor două cluburi, din iunie 2021, s-a realizat sub sloganul „O singură echipă, Un singur brand, O singură iubire, Farul Constanţa”.

Echipa de fotbal din Superliga FC Viitorul şi divizionara secundă Farul au fuzionat, gruparea din primul eşalon urmând să se numească Farul Constanţa şi să fie condusă de antrenorul Gheorghe Hagi.

La vremea respectivă erau trei acționari: Gheorghe Hagi, Ciprian Marica şi Zoltan Iasko. Ulterior, a apărut și brazilianul Rivaldo.

  • Descoperă aici confesiunea integrală a lui Petre Grigoraș:
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Bucureștiul, în CARTEA RECORDURILOR! Ciucu: „A fost o mare sufragerie aici, în centrul orașului”
Mediafax
Adevărul despre soția generalului Dorin Ioniță. Fostul comandant al Forțelor Întrunite avea o pensie uriașă
Cancan.ro
Cel mai lung tunel de pe A1 Sibiu–Pitești intră în linie dreaptă. „Cârtița” de 3.300 de tone, pregătită de foraj
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit! Tânăra a lăsat în urmă trei copii. Ce s-a întâmplat în ultima perioadă cu tânăra?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
Detalii neștiute despre amanta lui Dorin Ioniță. Al cui era, de fapt, apartamentul în care locuia Alice
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania