Leo Messi (37 de ani) face senzație la echipa americană Inter Miami, în MLS. Formația la care evoluează din 2023 a învins-o pe Atlanta United, cu 2-1 și a urcat pe primul loc în clasamentul la zi.
Argentinianul, cel mai titrat fotbalist din lume, cu 8 Baloane de Aur din 18 nominalizări, a marcat golul egalizator, în minutul 20, iar execuția a fost una tipică acestuia.
Scorul partidei a fost deschis foarte repede, în minutul 11, de Emmanuel Latte Lath, cea mai scumpă achiziție din MLS, iar golul victoriei a fost marcat de Fafa Picault, în minutul 89.
În urma acestei victorii, din deplasare, Inter Miami, în care joacă fotbaliști legendari din campionatele europene, precum Luis Suarez, Sergio Busquest și Jordi Alba, se află pe primul loc în MLS Est, cu 10 puncte, din 4 victorii și un egal.
Podiumul este completat de Philadelphia Union (9 puncte) și Columbus Crew (8 puncte).
Javier Mascherano, tehnicianul Inter Miami și fost coechipier cu Messi, la Barcelona, în 2010-2018, a avut doar cuvinte de laudă pentru legendarul fotbalist.
„Golul lui Leo Messi este un gol pe care doar cel mai bun jucător din istorie îl poate înscrie. Asta este tot ce se poate spune. Este un jucător care are capacitatea de a marca cele mai frumoase goluri pe care le poți vedea”, a declarat Javier Mascherano, antrenorul Inter Miami, în cadrul conferinței de presă de după meci, scrie Marca.
Pentru Messi este primul gol al stagiunii, în care a reușit și o fază decisivă, în meciul cu New York City, din februarie.
„Trebuie să înțelegeți că acest lucru abia a început și că este un drum lung. Eu spun mereu același lucru: nu contează cum începe, ci cum se termină. Acest lucru trebuie cultivat în fiecare zi… Îmi place să țin garda sus și să nu mă relaxez. Cred că trebuie să ne bucurăm de moment, dar este doar un moment, nimic mai mult”, a declarat Mascherano, cu privire la primul gol al lui Messi din această stagiune.
De la venirea sa la Inter Miami, în 2023, Leo Messi a marcat 38 de goluri.
Leo Messi s-a transferat la Inter Miami de la PSG, unde a jucat pentru două sezoane. Messi a activat în campionatul spaniol din anul 2000, la FC Barcelona, începând cu echipele de juniori până la cele de seniori.
„Transferul la Inter Miami a fost o oportunitate, având în vedere cum au evoluat lucrurile în ultimii mei ani la Paris. Cred că am spus-o de mai multe ori. Mi-a atras atenția și a fost ceva ce am vrut întotdeauna să fac.
Acei doi ani (n.r. la PSG) nu au fost plăcuți pentru mine. Nu eram fericit zi de zi, nici cu antrenamentele, nici cu meciurile… Chiar mi-a luat ceva timp să mă adaptez la toate acestea. A fost greu, dar din fericire și foarte diferit de ceea ce mi se întâmplă astăzi la Miami.
MLS a evoluat și continuă să crească. Sper să nu se oprească și ca alte cluburi să ia expemplul Inter Miami și să poată impulsiona competiția”, a declarat Messi, citat de RCM Sport.
Messi și Cristiano Ronaldo dețin cele mai multe nominalizări pentru Balonul de Aur, fiecare cu câte 18, între cei doi fiind un duel etern. Dacă Messi a reușit să câștige de opt ori râvnitul trofeu ((2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019, 2021 și 2023), Ronaldo l-a câștigat de cinci ori (2008,2013, 2014, 2016 și 2017).