Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » Cum au reacționat francezii, după ce au aflat că Istvan Kovacs e arbitrul de la Liverpool – PSG

Cum au reacționat francezii, după ce au aflat că Istvan Kovacs e arbitrul de la Liverpool – PSG

Cum au reacționat francezii, după ce au aflat că Istvan Kovacs e arbitrul de la Liverpool - PSG
Foto: Sport Pictures

Istvan Kovacs a fost desemnat să conducă „șocul” optimilor de finală dintre Liverpool și PSG, programat marți, de la ora 22.00, pe „Anfield Road”.

Jurnaliștii francezi își aduc aminte cu plăcere de arbitrul român după ce, sezonul trecut, cu el la centru, campioana Franței a întors soarta calificării în fața Barcelonei.

Cum au reacționat francezii, după ce au aflat că Istvan Kovacs e arbitrul de la Liverpool – PSG

Istvan Kovacs a fost desemnat de oficialii UEFA să arbitreze „main-eventu-ul” optimilor de finală din UCL dintre Liverpool și PSG, dispută programată marți, de la ora 22.00, pe arena „Anfield Road”.

Acesta va fi ajutat de tușierii Mihai Marica și Ferencz Tunyogi, de Horațiu Feșnic, ca al patrulea oficial, în timp ce Bastian Dankert, din Germania, și Tomasz Kwiatkowski, din Polonia, care vor fi în camera VAR.

Presa franceză își aduce aminte cu plăcere de „fluierașul” român după ce, în sezonul trecut, cu el la centru, parizienii au întors soarta calificării în fața Barcelonei. În acea dispută, Kovacs i-a eliminat pe Ronald Araujo și pe antrenorul Xavi, iar PSG a câștigat net cu 4-1 pe „Montjuic”.

Și în momentul de față, PSG trebuie să remonteze scorul nedrept din prima manșă, când a dominat-o autoritar pe Liverpool, dar la final s-a văzut învinsă, după golul reușit de Harvey Elliott.

„PSG poate lua drept pozitivă numirea arbitrului român Istvan Kovacs. El a supervizat sezonul trecut în sferturile de finală ale Ligii Campionilor meciul retur dintre Barcelona și PSG. La acea vreme, ‘Les Parisiens’ erau obligați să răstoarne un deficit de un gol pentru a se califica în semifinale.

Kovacs i-a eliminat pe Ronald Araujo și antrenorul Xavi, iar PSG a câștigat cu 4-1 pe Montjuic. A arbitrat doar un meci din Liga Campionilor care a fost implicată Liverpool. Echipa din Premier League a condus-o cu 2-0 pe Real Madrid, însă formația lui Carlo Ancelotti a marcat de 5 ori și a întors scorul”, au scris francezii de la getfootballnewsfrance.com.

Sursa foto: Sport Pictures

Al șaptelea meci pentru arbitrul român în actuala stagiune din UCL

Arbitrul în vârstă de 40 de ani a condus un singur meci, unul de tristă amintire al „cormoranilor” în UEFA Champions League, acasă cu Real Madrid, când echipa pregătită la acea vreme de Jurgen Klopp se înclina de o manieră categorică, scor 2-5.

Istvan Kovacs va primi 6.400 de euro din partea UEFA pentru acest meci din faza optimilor de finală. Liverpool – PSG va fi al șaptelea meci pe care Istvan Kovacs îl va conduce în acest sezon de UEFA Champions League, după Real Madrid – Dortmund 5-2, Inter – Arsenal 1-0, Bayern – PSG 1-0, Steaua Roșie Belgrad – PSV 2-3, Juventus – Benfica 0-2 și Real Madrid – Manchester City 3-1.