Manșa tur a duelului cu Lyon din optimile Europa League îi aduce, inevitabil, o sumă uriașă lui Gigi Becali. S-au vândut absolut toate biletele, chiar dacă platforma a întâmpinat și dificultăți.
Peste 50.000 de fani vor fi, prin urmare, în tribunele Arenei Naționale. Printre ei se vor număra și aproximativ 600 de francezi veniți de la 2.000 de kilometri pentru a-i susține pe elevii lui Paulo Fonseca.
Dacă s-ar impune în această dublă, roș-albaștrii ar da o altă lovitură din punct de vedere financiar. Calificarea în sferturi este răsplătită de UEFA cu 2,5 milioane de euro, bani care se adaugă celor 12,5 milioane deja asigurate.
Cu câteva ore înaintea primului fluier al arbitrului german Tobias Stieler, FCSB a anunțat oficial că biletele s-au epuizat. Spectatorii au fost sfătuiți să ajungă din timp la stadion, astfel încât să nu se producă aglomerație la porțile de acces.
„Toate biletele disponibile pentru partida din această seară au fost vândute! Accesul spectatorilor se va face începând cu ora 17:30. Facem un apel la suporterii noștri să se prezinte la stadion din timp, pentru a evita aglomerația la porțile de acces. Vă mulțumim pentru interesul extraordinar și vă așteptăm alături de noi!”, a transmis campioana României.
În cazul unei calificări în sferturi, aceasta va da piept cu învingătoarea dublei dintre Manchester United și Real Sociedad, a cărei prima manșă (n.r. din Spania) este programată la aceeași oră, 19:45.
La conferința de presă premergătoare meciului de pe Arena Națională, Elias Charalambous a recunoscut că jucătorii săi vor avea o misiune extrem de dificilă, dar s-a arătat optimist. Experiența căpătată în actualul sezon european a fost principalul argument.
„Suntem conștienți că meciul va fi foarte greu. Băieții sunt pregătiți. Putem lupta împotriva oricărui adversar, indiferent de nivel. Putem face lucruri mari. Încercăm să dăm tot ce avem mai bun și să obținem un rezultat bun.
Trebuie să eliminăm greșelile, diferența se face la detalii în astfel de meciuri. Trebuie să fim concentrați 90 de minute. Am căpătat experiență în acest sezon, am întâlnit echipe similare celor de la Lyon.
Știm foarte bine că am jucat multe meciuri, avem 51, dacă nu greșesc. Este normal să avem accidentări și suspendări. Toate echipele din Europa au, trebuie să găsim soluții, nu scuze”, a spus antrenorul cipriot. Prezent la rândul său în fața jurnaliștilor, Ștefan Târnovanu a avut un discurs similar.