Acasa » Alte Sporturi » Serena Williams a trecut la baschet! A dat lovitura cu un club din WNBA

Serena Williams a trecut la baschet! A dat lovitura cu un club din WNBA

Serena Williams a trecut la baschet! A dat lovitura cu un club din WNBA
Foto: Profimedia 5 mar 2025

Serena Williams s-a retras de ceva vreme din tenis, însă nu poate sta departe de teren și a trecut la baschet dând lovitura cu un club din WNBA.

Cea mai titrată jucătoare de tenis din istorie a dat lovitura și a achiziționat acțiuni la o echipă de baschet feminin. Serena Williams va avea un rol important la noua sa echipă, care se va alătura ligii WNBA din sezonul viitor.

Serena Williams a achiziționat o echipă de baschet feminin

La fel ca și soțul său, Serena Williams investește masiv în sport. Deținătoareae a 23 de titluri de Mare Șlem a făcut anunțul cel mare. Va deveni co-proprietara clubului Toronto Tempo, prima echipă din afara Statelor Unite care se va alătura ligii  WNBA.

„Sunt încântată să anunț rolul meu de co-proprietar al primei echipe canadiene în WNBA. Acest moment nu este doar despre baschet. Este despre arătarea adevăratei valori și potențial al sportivelor de sex feminin. Întotdeauna am spus că sportul feminin este o mare oportunitate de investiție”, a declarat Serena Williams, potrivit diretta.

Fosta sportivă a avut parte de o prezentare inedită pe pagina de X a clubului. E o prezentare în care Serena Williams apare pe terenul de tenis, dar de această dată înlocuiește racheta de tenis cu mingea de baschet. Va avea un rol decisiv în creșterea vizibilității clubului, astfel că fanii sportivei vor avea parte de multe clipuri video cu ea în ipostaze inedite pe terenul de baschet.

Toronto Tempo a fost anunțată ca fiind prima franciză WNBA din afara Statelor Unite. Va debuta în WNBA din sezonul 2026, iar meciurile de pe teren propriu vor avea loc pe o arenă de 8.700 de locuri din centrul capitalei Ontario.

Celebrul dans al Serenei Williams, devenit viral după Super Bowl 2025

Retrasă din activitate în 2022, Serena Williams are apariții cu care își uimește de fiecare dată fanii. Ea a fost în centrul atenției la pauza meciului din Super Bowl dintre Philadelphia Eagles și Kansas City Chiefs. Fosta jucătoare de tenis a fost surprinsă de camerele video în timp ce făcea celebrul „Crip Walk” pe piesa lui Kendrick Lamar. A afișat prima dată a acest dans în finala olimpică din 2012, atunci când o „distrugea” pe rusoaica Maria Sharapova, 6-0, 6-1.

„Nu am dansat așa la Wimbledon, aș fi fost amendată”, a transmis ea, din culise, după spectacol, pe rețelele de socializare.