Gigi Becali a cumpărat un super-atacant. Rivalul de la Rapid l-a lăudat: „Tare pe picioare”. EXCLUSIV

Atacantul cumpărat de Gigi Becali la FCSB în această iarnă a fost lăudat de un rival de la Rapid.

Alexandru Pașcanu a dezvăluit la emisiunea Exclusiv Rapid de la ProSport numele atacantului care i-a pus cele mai mari probleme în Superliga. Fundașul giuleștenilor a precizat că Jordan Gele este un atacant puternic în duelurile fizice, care i-a creat mari probleme pe vremea când evolua la Unirea Slobozia.

Jordan Gele, lăudat de Alex Pașcanu: „E bun în duelurile fizice”

Gigi Becali l-a transferat pe Jordan Gele de la Unirea Slobozia cu câteva ore înainte de închiderea ferestrei de mercato. Inițial, patronul FCSB nu îl mai dorea, dar până la urmă a fost nevoit să mai aducă un înlocuitor pentru Daniel Bîrligea, după ce a renunțat la Daniel Popa. Jordan Gele poate face o impresie bună dat fiind faptul că Daniel Bîrligea va lipsi de pe teren în următoarele săptămâni.

Alexandru Pașcanu a avut cuvinte de laudă la adresa atacantului francez, care i-a pus mari probleme în duelurile directe pe vremea când evolua la Unirea Slobozia.

„(Care e adversarul care ți-a pus cele mai multe probleme în Liga 1?) Gele, când era la Slobozia. Mi s-a părut un atacant bun, tare pe picioare, puternic, bun în duelurile fizice. Mi-a plăcut”, a declarat Alexandru Pașcanu, pentru ProSport, la „Exclusiv Rapid”.

Decizie surprinzătoare luată de Gigi Becali înainte de Rapid – FCSB: Jordan Gele, out din primul 11

Înaintea derby-ului cu Rapid, Jordan Gele era anunțat titular în atacul roș-albaștrilor, dar cu câteva ore înainte de startul partidei situația s-a schimbat radical și francezul a rămas pe banca de rezerve. A fost o decizie surprinzătoare dat fiind faptul că e singurul atacant central disponibil în această perioadă, după accidentarea lui Bîrligea.

În locul său a intrat Andrei Gheorghiță, un tânăr jucător cu potențial mare despre care patronul a avut numai cuvinte de laudă. Jordan Gele a intrat abia pe final de meci, în minutul 83.

A fost al treilea meci bifat pentru atacantul francez la campioana României. La debut, cu Gloria Buzău, a trimis un șut în forță pe spațiul porții, deviat de un adversar în propria poartă. A urmat meciul cu Dinamo în care a reușit golul victoriei roș-albaștrilor, iar la final Gigi Becali s-a declarat mulțumit că și-a scos banii pe jucător.

  • 27 de meciuri, 6 goluri și 5 assist-uri are Jordan Gele în acest sezon de campionat.
  • A mai evoluat la FC Will 1900, Șelimbăr, Rapperswil-Jona, Winterthur și Mulhouse.
  • Nu are drept de joc în cupele europene (transferul a fost finalizat după ce a fost trimisă lista finală la UEFA).
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]