Haos şi decizie cu VAR! Rapid a dat gol cu FCSB, dar Radu Petrescu l-a anulat pentru ofsaid la Alex Dobre

Haos şi decizie cu VAR! Rapid a dat gol cu FCSB, dar Radu Petrescu l-a anulat pentru ofsaid la Alex Dobre
Foto: Sport Pictures

Rapid a deschis scorul la cea mai haotică fază a sezonului din Superliga, dar Radu Petrescu a anulat reușita lui Alex Dobre pe motiv de ofsaid.

Defensiva roș-albaștrilor a tremurat cu 15 minute înainte de finalul meciului la o fază în care a fost haos în careul lui Ștefan Târnovanu. Vlad Chiricheș s-a complicat cu balonul în propriul careu, iar în cele din urmă mingea a ajuns după câteva devieri la Alex Dobre, care a trimis din câțiva metri în plasă.

Carambol în careul FCSB: gol anulat de VAR

În minutul 68 al partidei Rapid – FCSB a avut loc o fază haotică care le-a dat mari emoții fanilor ambelor echipe. Chiricheș nu a reușit să respingă din prima balonul și presingul agresiv al giuleștenilor a dat roade. Când faza părea încheiată, Rareș Pop a înălțat mingea, iar Dobre a punctat cu capul dintr-un unghi aproape imposibil.

Faza a fost verificată câteva minute de arbitrul din camera VAR, iar centralul Radu Petrescu a anunțat decizia finală. Alex Dobre a fost surprins în ofsaid și golul gazdelor a fost anulat, situația pe tabelă rămânând neschimbată, 0-0.

FCSB evoluează în 10 oameni din minutul 36: Dawa, eliminare controversată

Roș-albaștrii au evoluat o bună parte a meciului în 10 oameni. Joyskim Dawa a văzut primul cartonaș galben la un fault comis asupra lui Elivr Koljic. A fost o fază la care centralul Radu Petrescu i-a acordat prea ușor cartonașul galben camerunezului, dat fiind faptul că la patru minute distanță a comis o intrare mult mai dură asupra lui Alex Dobre, moment în care arbitrul a fost nevoit să îi acorde al doilea cartonaș galben și, implicit, cartonașul roșu.

Echipele de start: 

Rapid: Aioani – Manea, D. Ciobotariu, Pașcanu, Braun – Christensen, Kait, Grameni – Dobre, Koljic, Petrila

FCSB: Târnovanu – Crețu, M. Popescu, Dawa, Radunovic – Chiricheș, Șut – Miculescu, Fl. Tănase, Cisotti – A. Gheorghiță

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]