Omul care l-a învățat pe Ianis Hagi în ce afaceri să-și investească milioanele a dezvăluit la ce echipă vrea să joace fotbalistul lui Rangers.
Oficialul echipei Farul Constanța știe ce are de gând să facă fostul jucător de la Deportivo Alaves.
Ianis Hagi este dorit de Fenerbahce și Genoa și ar putea pleca de la Rangers. Gică Popescu e convins că fotbalistul român va rămâne pe Ibrox.
Președintele Farului susține că fiul lui Gică Hagi ar vrea să continue la echipa scoțiană și din sezonul viitor.
„Nu știu dacă este adevărat sau nu (n.r. interesul celor de la Fenerbahce). Ce pot să spun este că știu de la Ianis că este fericit la Rangers, a început să joace și este apreciat.
Nu știu despre intenția lui de a pleca de acolo, fie că este vorba despre Fenerbahce, Galatasaray sau orice alt club. Nu știu ca Ianis să-și dorească să plece de la Glasgow.
Ar fi ceva care ar fi greu de imaginat (n.r. să ajungă Ianis Hagi la Fenerbahce). Gică este considerat cel mai bun străin care a trecut prin campionatul Turciei și știu cât de mult iubește Galatasaray.
Ar fi o chestie ciudată, dar sunt două entități, cu ghilimelele de rigoare, diferite. Gică e Gică și Ianis e Ianis, fiecare cu cariera lui. Repet, nu știu despre un interes al lui Fenerbahce pentru Ianis Hagi”, a spus Gică Popescu, la sport pe surse.
Sunt încântat pentru Ianis Hagi, fiindcă, în mod sigur, i-a fost greu în ultima perioadă. Mă refer la ultimele patru, cinci luni. Pentru că nu știa încotro se îndreaptă cariera lui. A depășit această situație și și-a arătat calitatea. Și a jucat bine. De aceea, e dezamăgitor că nu-l vom avea disponibil pentru meciul cu Tottenham”, spunea Barry Ferguson, în luna decembrie.