Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Arădenii clachează din nou acasă, covăsnenii speră încă la play-off: UTA – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-2

Arădenii clachează din nou acasă, covăsnenii speră încă la play-off: UTA – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-2

Călin MNERIE
Arădenii clachează din nou acasă, covăsnenii speră încă la play-off: UTA - Sepsi Sfântu Gheorghe  1-2
Sport Pictures

UTA și Sepsi au deschis ziua ce pune punct erapei cu numărul 28 din SuperLigă.

Dacă arădenii s-au obișnuit de ceva timp că vor juca și în acest an în play-out, covăsnenii se agățau de ultimele speranțe chiar la Arad, în fața a aproximativ 6 mii de, care așteptau primele puncte ale favoriților pe teren propriu în 2025.  Și le-au așteptat degeaba, căci favoriții lor au greșit din nou prea mult pe ambele faze ale jocului și îi salvează postul lui Valentin Suciu.

Arădenii și-au bătut joc de ocazii

Ca și pe Arena Națională, cu FCSB, Sepsi nu prea a înțeles nimic din startul de meci, doar că arădenii nu au avut pragmatismul campioanei. În primele 20 de minute, echipa lui Mircea Rednic a avut cinci ocazii importante, dar fără efect pe tabelă. Primele două i-au apaținut lui Hrezdac, care a șutat mai întâi puțin peste transversală, după care „capul” său a căzut pe plasă. În minutul 17, oaspeții au scăpat dintr-o dublă situație critică. Costache l-a păcălit din corp pe Simic, dar l-a țintit pe portarul Niczuly din poziție de unu la unu cu acesta. Mingea i-a revenit fostului rapidist, pasa pentru Danciu a fost perfectă în gura porții, dar tânărul mijlocaș a tras slab în blocaj. Avântul gazdelor s-a încheiat odată cu șutul de puțin pe lângă al lui Costache dim 16 metri și cel al lui Harrison prea slab pentru a-l învinge pe portarul, după care au apărut erorile în jocul „roș-albilor”.

Hăruț înscrie și din acțiune, Sepsi avea avantaj la pauză

Tonul l-a dat Tsouka cu o pasă slabă către Conte, Sepsi a plecat pe un contraatac în superioritate numerică, pe care El Sawy l-a finalizat cu un șut în bară. După alte două minute (37), s-a născut și golul. Oaspeții au recuperat un balon sus, Mihai i-a așezat  mingea lui Denis Haruț și acesta a găsit colțul lung cu o finalizare cu stângul. Fundașul lui Suciu era la al parrulea gol stagional, el marcând de obicei doar din penallty-uri. Putea fi și mai rău pentru UTA, doar că Poulolo l-a blocat la sacrificiu pe Ștefan în 10 metri, așa că avantajul covăsnenilor la pauză era minim: 0-1.

Puștiul El Sawy a anulat egalarea lui Costache

UTA a fost reîncărcată de Mircea Rednic la cabine și avea să obțină egalarea destul de repede. În minutul 58, Ninaj l-a luat cu fulgi cu tot în careu pe Harrison, iar Vali Costache a transformat precis panlty-ul. Doar că tabela s-a modificat din nou după alte 4 minute în favoarea vizitatorilor. La o centrare ce nu anunța nimic, Mabea a preluat mingea pentru El Sawy, care a șutat frumos la vinclu din 15 metri. Au urmat o serie de schimbări de oameni și tactice ale lui Mircea Rednic din care nu a ieșit nimic bun. A debutat în SuperLigă și cipriotul Tzionis, fundașii lui Sepsi l-au controlat fără probleme. Doar Costache a mai încercat ceva, dar mai întâi a tras de puțin pe lângă, iar apoi l-a evidențiat pe Niczuly după o lovitură liberă executat de la 30 de metri. UTA putea salva un punct în prelungiri, dacă lovitura de cap a lui Tsouka nu ar fi trecut de puțin pe lângă. La faza imediart următoare, VAR-ul i-a semnalat lui Horațiu Feșnic că faultul lui Conte asupra lui Oroian a fost în afara careului, astfel că penalty-ul dat lui Sepsi a fost anulat și meciul s-a încheiat cu scorul de 1-2.

UTA pierde pentru a treia oară în 2025 la Arad și rămâne în bătaia puștii în play-outul ce urmează, în timp ce Sepsi continuă încă să spere la locul 6 al Rapidului.

Formații:

UTA: Iliev – Tsouka, Poulolo, Conte, Mabea (70 Ghezali – Hrezdac (46 Trif), Cr. Mihai – Danciu (70 Tzionis), Costache, Omondi (77 Cristea) – Harrison (77 Zsori). Rezerve neutilizate: Gorcea –  Benga, Hodoșan, Al. Matei. Antrenor: Mircea Rednic

Sepsi: Niczuly – Haruț, Simic, Ninaj, Dumitrescu – Neskovic (70 Mailat), Mino, Skorup ((46 Siger) – El Sawy, Coman (70 Debeljuh), Fl. Ștefan (82 Kallaku). Rezerve neutilizate: Gyenge – Tamas, Nistor, Hristovski. Antrenor: Valentin Suciu

Arbitri: Horațiu Feșnic – Alexandru Cerei (ambii din Cluj), Ioan Corb (Satu Mare). Rezervă: Marius Omuț (Satu Mare)

Camera VAR: Iulian Dima (București), Mihai Marica (Bistrița)

Observator FRF: Octavian Șovre (Satu Mare)

Delegat LPF: Daniel Kassai (București)

Parteneri
Surpriză uriașă la Roland Garros. O jucătoare poloneză o elimină pe cea 22-a favorită
Mediafax
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Cancan.ro
Nopți albe în nordul Capitalei din cauza avioanelor. CNAB: „Aeroportul Băneasa are program de 24 de ore”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
Pensii mai mici cu 480 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România afectați și care este condiția
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro