Raul Rusescu i-a dat peste nas lui Gigi Becali. Miliardarul a atacat un fotbalist și l-a scos la pauza meciului dintre FCSB și Dinamo București, dar atacantul l-a lăudat.
Fostul internațional a declarat că a fost impresionat de jocul prestat de Andrei Gheorghiță, fotbalist pe care FCSB l-a transferat de la Poli Iași, în perioada de mercato din iarnă.
FCSB a reușit să obțină o nouă victorie importantă în Superliga României. De data aceasta, echipa pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii s-a impus, scor 2-1, în fața celor de la Dinamo București.
Printre titulari s-a numărat și Andrei Gheorghiță, fotbalist pe care FCSB l-a transferat de la Poli Iași, în perioada de mercato din iarnă. După 45 de minute, acesta a fost schimbat, în locul lui fiind introdus în joc Alexandru Musi. Gigi Becali a recunoscut că nu i-a plăcut jocul prestat de tânărul fotbalist, acesta fiind și motivul pentru care a fost înlocuit la pauză.
Raul Rusescu l-a contrazis pe latifundiarul din Pipera și a declarat că i-a plăcut jocul prestat de Andrei Gheorghiță, fotbalist care a încercat de mai multe ori poarta celor de la Dinamo București.
„Am văzut un Gheorghiță foarte relaxat și detașat. A avut acțiuni individuale, a tras la poartă, mi-a plăcut. Singurul jucător care îl poate scoate din primul 11 pe Gheorghiță este Octavian Popescu, doar el îi poate pune probleme, dar nu știu dacă o va face”, a declarat Raul Rusescu, conform gsp.ro.
Gigi Becali și-a urmărit cu atenție echipa în meciul cu Dinamo București. Chiar dacă FCSB a obținut toate cele trei puncte, latifundiarul din Pipera nu a fost pe deplin mulțumit.
Omul de afaceri a vorbit despre jocul prestat de Andrei Gheorghiță și a dezvăluit că nu a fost mulțumit de ce a arătat fotbalistul în partida de pe Arena Națională. Totodată, acesta a fost și motivul pentru care tânărul jucător a fost schimbat la pauza meciului.
„Gheorghiță a avut o zi cam proastă, nu prea m-a încântat. De asta a fost și schimbat”, a declarat Gigi Becali, la DigiSport.