„O să vadă câte Xanax-uri o să ia. Fii-su se dă cu capul de pereți”. Gigi Becali a dezvăluit cum vor trăi Cristi Borcea şi Patrick Borcea derby-ul FCSB – Dinamo

Florentin Dincă

Gigi Becali a râs de Cristi Borcea și Patrick Borcea înainte de derby-ul FCSB – Dinamo, programat duminică seară, pe Arena Națională, în cadrul etapei a 28-a din Superligă.

Patronul campioanei susține că fostul acționar dinamovist o să recurgă la „xanax-uri” în timpul meciului, în timp ce fiul său „va plânge și se va da cu capul de pereți”.

Gigi Becali, dezvăluiri despre cum vor trăi Cristi Borcea şi Patrick Borcea derby-ul FCSB – Dinamo

Gigi Becali i-a luat peste picior pe Cristi Borcea și pe băiatul său Patrick Borcea înainte de derby-ul FCSB – Dinamo, meci programat duminică seară pe Arena Națională, de la ora 20.00, în cadrul rundei a 28-a din Superligă.

Patronul roș-albaștrilor dezvăluie că fostul acționar dinamovist trăiește și acum intens aceste meciuri și o să recurgă la „xanaxuri” (n.r. – medicament calmant puternic) în timpul disputei, în timp ce fiul său, fan dinamovist pur-sânge, „va plânge și se va da cu capul de pereți”.

„Echipa e prea puternică, nu ne poate învinge nimeni. Ce obosit…? Hai, nu vreau să mă mai mândresc. O să vadă el (n.r. – Cristi Borcea) câte Xanaxuri o să ia el la meciul ăsta, duminică. O să vadă el cât o să mănânce. Că el mănâncă 5 kilograme de carne când are emoții. (n.r. – Dar mai e așa fan Dinamo?) Păi cum…. Ăla, fii-su, plânge, se dă cu capul de pereți, păi cum? Este încă fan!”, a declarat Gigi Becali, vineri, 21 februarie, la palat.

Își apără finul până-n pânzele albe. „I-a furat Dinamo banii și el a făcut 7 ani de pușcărie”

Finanțatorul roș-albaștrilor îi ia apărarea și acum finului Cristi Borcea, după ce acesta din urmă a făcut ani buni de închisoare în Dosarul Transferurilor. Becali este convins că fostul spartan-șef de la Dinamo a fost condamnat degeaba în acest caz celebru din fotbalul românesc.

„Numai că i-am mai spus eu… Și a zis: „Nu mai fac, nașule, ce am făcut”. Băi, a făcut 7 ani de pușcărie fără să fure omul nimic. Adică omul a pierdut bani. I-a furat Dinamo banii și el a făcut 7 ani de pușcărie. Cum să mai faci? Tu îți dai seama? Că dacă făcea pentru altceva… Da, nu o fi cheie de biserică, a mai făcut ceva. Dar nu că să îți fure Dinamo banii și să faci și 7 ani”, a mai spus Gigi Becali.

Cristi Borcea a fost condamnat la 6 ani și patru luni în Dosarul Transferurilor, însă a fost eliberat condiționat după numai 4 ani și patru luni.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri