Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Premier League » Ederson, direct în istoria Premier League! Performanța remarcabilă realizată de portarul lui Manchester City

Ederson, direct în istoria Premier League! Performanța remarcabilă realizată de portarul lui Manchester City

Ederson, direct în istoria Premier League! Performanța remarcabilă realizată de portarul lui Manchester City
Foto: Profimedia 16.02.2025

Ederson a intrat direct în istoria Premier League. Portarul brazilian al lui Manchester City a reușit o performanță remarcabilă, și aceea de a realiza a șasea pasă decisivă într-un sezon.

Precedentul record al unui portar care a realizat cele mai multe assist-uri era deținut de Paul Robinson, cu cinci pase decisive.

Ederson, în istoria Premier League! Performanța realizată de portarul lui Manchester City

Ederson a reușit performanța să doboare un record în Premier League. Goalkeeperul lui Manchester City a reușit șase pase decisive în acest sezon, reușind să doboare recordul de cinci assist-uri, deținut de Paul Robinson. Performanța remarcabilă a fost reușită în victoria lui City de pe teren propriu împotriva lui Newcastle, scor 4-0, când portarul brazilian i-a pasat decisiv lui Omar Marmoush, iar din pasa lui Ederson, egipteanul a deschis scorul în partida de pe „Etihad Stadium”.

Omar Marmoush, decisiv în Manchester City – Newcastle United 4-0

Omar Marmoush a fost unul din oamenii decisivi ai lui Manchester City în victoria cu Newcastle United de pe teren propriu, scor 4-0. Egipteanul a reușit un hattrick în meciul împotriva „coțofenelor” și a stabilit scorul pauzei, 3-0. Cele trei goluri ale sale au fost marcate în minutele 19, 24, respectiv 33. Al patrulea gol al „cetățenilor” a fost înscris de McAtee, în minutul 84, care a stabilit și rezultatul final al întâlnirii de pe „Etihad Stadium”.

Dacă la primul gol pasa i-a venit din partea lui Ederson, a doua și a treia reușită a egipteanului au provenit din assist-urile lui Ilkay Gundogan și Savinho. Fotbalistul adus în această iarnă de la Eintracht Frankfurt a devenit repede unul dintre oamenii de bază din angrenajul trupei pregătite de Pep Guardiola, care nu trece prin cel mai bun sezon al său de când se află pe banca lui City.

Odată cu victoria împotriva lui Newcastle, Manchester City a urcat pe locul patru în clasamentul din Premier League, cu 44 de puncte, loc ce i-ar asigura prezența în UEFA Champions League în sezonul viitor. Pentru elevii lui Guardiola urmează un meci greu în UEFA Champions League, cel împotriva lui Real Madrid, din returul play-off-ului pentru calificarea în optimi.

În partida de pe „Santiago Bernabeu”, City trebuie să întoarcă avantajul de un gol pe care Real Madrid și l-a creat în meciul de pe „Etihad Stadium”, scor 3-2 pentru madrileni. Partida se anunță una interesantă, mai ales că cele două echipe luptă pentru un loc în optimi, iar Real dorește să-și apere în continuare trofeul cucerit anul trecut în finala împotriva Borussiei Dortmund.