Dorinel Munteanu l-a lăudat pe Gigi Becali pentru victoria celor de la FCSB din Europa League contra lui PAOK. Fostul antrenor al Oțelului a oferit explicațiile victoriei „roș-albaștrilor” în fața formației antrenate de Răzvan Lucescu.
FCSB s-a impus cu 2-1 în fața lui PAOK, după ce grecii aveau 1-0 la pauză. Gheorghiță și Dawa au stabilit scorul final în partida de la Salonic, iar campioana României speră să se impună și pe Arena Națională pentru a-și asigura prezența în optimi.
Dorinel Munteanu l-a lăudat pe finanțatorul celor de la FCSB pentru victoria în fața lui PAOK, scor 2-1, din turul play-off-ului pentru calificarea în optimile Europa League. „Neamțul” crede că lotul numeros pe care îl are la dispoziție antrenorul Elias Charalambous face ca echipa „roș-albastră” să fie competitivă atât în campionat, cât și în cupele europene.
Fostul tehnician al gălățenilor a apreciat și schimbările făcute de FCSB în meciul cu echipa pregătită de Răzvan Lucescu, iar nou-intrații Dawa și Gheorghiță i-au înlocuit cu succes pe Ngezana și Miculescu. Dawa și Gheorghiță au fost decisivi în partida de la Salonic.
„Mi-a plăcut ce am văzut. A fost un meci foarte bun. Un meci în care FCSB a știut ce vrea. La începutul jocului, PAOK a fost ușor superioară, cu câteva ocazii mai clare. Apoi, după ce s-a rupt echilibrul numeric, FCSB a controlat jocul. Mai mult decât atât, a făcut schimbări cât să câștige jocul.
FCSB a avut continuitate în cupele europene în ultimii ani. A fost și CFR pe lângă FCSB, dar FCSB a avut continuitate. Au o istorie, îi ajută foarte mult. Au o echipă foarte bună, un lot valoros care le permite să gestioneze și meciurile din campionat și cele din cupele europene. Nu mă surprinde deloc parcursul FCSB-ului.
Cei care conduc destinele clubului au înțeles multe lucruri din fotbalul modern, în special în ultimii 2-3 ani. Adică mai puțină vorbă și mai multă atenție la detaliile mici. Adică la împărțirea jocurilor din campionat și cupele europene, la concentrarea din teren și tot ce fac ei în aceste jocuri. Merg pe două fronturi foarte puternice, la un nivel foarte înalt. Au învățat din trecut”, a declarat Dorinel Munteanu, potrivit Sport Total FM.
FCSB joacă duminică seară, de la ora 20:45, în deplasare cu Gloria Buzău, în etapa a 27-a din Superligă. Este ultimul meci al „roș-albaștrilor” înaintea returului cu PAOK de pe Arena Națională. Returul cu PAOK se va disputa joi seară, de la ora 19:45, iar în cazul în care FCSB se va califica, o va întâlni în optimi pe Olympique Lyon sau Eintracht Frankfurt.