Acasa » Fotbal Intern » Fiii lui Tudor Chirilă sunt juniori la Dinamo București! „Unul dintre ei e foarte bun, are viteză mare”

Fiii lui Tudor Chirilă sunt juniori la Dinamo București! „Unul dintre ei e foarte bun, are viteză mare”

Fiii lui Tudor Chirilă sunt juniori la Dinamo București! „Unul dintre ei e foarte bun, are viteză mare”
Sursa foto: Facebook

Ivan și Petru, cei doi copii ai lui Tudor Chirilă, visează să devină fotbaliști. Primii pași i-au făcut chiar la Dinamo, dar la formația patronată de Nicolae Badea.

Dezvăluirea a fost făcută de fratele solistului Vama, Ionuț Chirilă. Chestionat despre motivul pentru care nu a fost aleasă gruparea aflată pe prima scenă a fotbalului românesc, acesta a invocat atașamentul celor mici față de antrenori.

Băieții lui Tudor Chirilă sunt juniori la ACS FC Dinamo

Prezent la unul dintre meciurile recente ale juniorilor lui ACS FC Dinamo, Ionuț Chirilă a fost plăcut surprins de calitățile nepoților. Unul dintre ei l-a impresionat datorită vitezei.

„Am fost cu copiii lui Tudor, că m-a rugat Tudor să-i iau. El a avut spectacol și m-a rugat să-i iau pe cei doi băieți, că el stă aproape. Sunt la Dinamo ei, mi se pare că la Dinamo Badea, la copii.

 

(n.r. De ce la Dinamo Badea și nu la CS?) Nu știu de ce. I-au dus acolo la început, s-au obișnuit, s-au atașat de antrenori… Unul e foarte bun, are viteză foarte mare. Și am fost cu ei la meci”, a declarat fratele lui Tudor Chirilă pentru iamsport.ro.

Ionuț Chirilă, pe lista unei echipe din Liga a 2-a: „M-a sunat să mă întrebe de el”

Încă din 2021, de când și-a încheiat conturile cu Academica Clinceni, Ionuț Chirilă așteaptă să revină în circuit. O echipă din eșalonul al doilea a fost interesată recent de serviciile sale.

Conducătorii l-au contactat pe Florin Prunea pentru a-i cere referințe despre antrenor, în condițiile în care cei doi au colaborat cu ani în urmă, la Poli Iași. Mutarea nu s-a mai concretizat, însă.

„M-au mai sunat președinți de club, chiar acum o lună m-a sunat cineva de la liga a doua să mă întrebe de el. Eu nu pot să nu le spun, noi între noi ne spunem adevărul, orice ar fi. Și cu bune, și cu rele.

 

Muncește mult, îl vedeam și după antrenamente, era epuizat. Chiar am zis că am pus-o cu ăsta, îl vedeam la treabă. Muncea, se consuma, dar l-am văzut apoi, după câteva zile. Și la ședințe, când vorbea cu jucătorii, mai sărea calul și nu îmi convenea.

 

La început am tăcut din gură, jignea și îi certa și vorbea mereu că el i-a făcut pe Tararache, pe ăia, nu mergea cu din astea. Jucătorii nu acceptă asta”, a spus fostul mare portar, conform sursei citate.