Cum se simte Mircea Lucescu, după ce a fost surprins în cârje! A făcut chiar el anunțul

Cum se simte Mircea Lucescu, după ce a fost surprins în cârje! A făcut chiar el anunțul
SURSA FOTO: FOTOMONTAJ PROSPORT

Mircea Lucescu (79 de ani) a fost supus unei intervenții chirurgicale la șold, ulterior fiind surprins în cârje, iar în cursul zilei de luni, 10 februarie 2025, a spus care este starea sa de sănătate actuală.

Aparent, operația a decurs conform planului pentru „Il Luce”, iar procesul de refacere al legendarului antrenor se derulează, de asemenea, fără probleme.

„Mă simt bine, sunt în refacere”. Mircea Lucescu, după ce s-a operat la șold și a fost surprins în cârje

La data de 27 ianuarie 2025, Mircea Lucescu a fost supus unei operații la șold, din cauza unor dureri cu care se confrunta de mai multă vreme. De altfel, în august 2024, atunci când a revenit la echipa națională după o pauză de 38 de ani, Mircea Lucescu a transmis în fața reporterilor următoarele:

Eu trebuia să fac o operaţie şi am amânat-o pentru echipa naţională”, a spus „Il Luce”, arâtându-și astfel atașamentul vizavi de tot ceea ce înseamnă naționala României.

Iar informația a fost confirmată instant și de Răzvan Burleanu, președintele FRF:

Știam despre operația domnului Mircea Lucescu. E un sacrificiu pe care l-a făcut în avantajul echipei naționale. Suntem la curent și încercăm să-l sprijinim cât putem”, completa Răzvan Burleanu, în cadrul aceleiași conferințe.

Revenind mai aproape de prezent, sâmbătă, 1 februarie 2025, fotoreporterii ProSport au surprins primele imagini cu Mircea Lucescu, în cârje, după ce a fost externat.

„Il Luce” a afișat un zâmbet discret și, per total, a părut că este bine încă din primele clipe de după intervenția chirurgicală.

Însă, lucrurile au fost lămurite cu adevărat abia luni, 10 februarie, când Mircea Lucescu a oferit primele declarații de după situația dificilă prin care a trecut. Selecționerul României a confirmat că totul a decurs conform planului și că în prezent se află în proces de refacere:

Mă simt bine, sunt în refacere acum”, a declarat Mircea Lucescu, potrivit Sportpesurse.ro.

A reacționat tranșant atunci când a fost întrebat de Florinel Coman

Florinel Coman, transferat de Cagliari în fereastra de mercato de iarnă, a debutat cu un super gol în Serie A, într-o victorie obținută în fața echipei lui Man și Mihăilă, Parma, scor 2-1.

În momentul în care a fost întrebat despre impactul fulgerător pe care „Mbappe” l-a avut în fotbalul italian, Mircea Lucescu a reacționat tranșant și a amintit că se află în convalescență, respectiv a solicitat să îi fie respectată dorința de a nu oferi declarații despre locul de muncă:

Sunt fără activitate în momentul de față, deci nu pot să vă dau niciun fel de informație. (n.r. despre golul lui Florinel Coman) Nu vreau să comentez absolut nimic. Doar înainte de meci și după meci, atât”, a completat „Il Luce”, potrivit sursei menționate mai sus.

Mircea Lucescu va reveni la treabă în luna martie, când naționala de fotbal a României va începe campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2026, care va avea loc în SUA, Mexic și Canada.

Concret, primele două meciuri sunt programate pe 21 și 24 martie, în compania reprezentativelor Bosnia Herțegovina și San Marino.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania