Ștefan Stoica e categoric: „Pentru mine, Universitatea Craiova adevărată e echipa lui Adrian Mititelu”. Cum a ajuns Vladislav Blănuță la FCU 1948! EXCLUSIV

Daniel Vlad
Ștefan Stoica e categoric: „Pentru mine, Universitatea Craiova adevărată e echipa lui Adrian Mititelu”. Cum a ajuns Vladislav Blănuță la FCU 1948! EXCLUSIV

Ștefan Stoica este convins că Vladislav Blănuță ar putea ajunge în această vară la o echipă de top din campionatele puternice ale Europei și consideră că 4 milioane de euro nu este deloc un preț exagerat în cazul în care Adrian Mititelu ar solicita o astfel de sumă pentru un eventual transfer.

Ștefan Stoica este în acest moment selecționerul U20 al Republicii Moldova, dar totodată omul care i l-a recomandat pe Vladislav Blănuță, 23 de ani, lui Adrian Mititelu.

ProSport a stat de vorbă cu fostul atacant al Universității Craiova, iar acesta nu s-a ferit să spună care este în opinia lui adevărata Universitatea Craiova, deși este cunoscut că războiul pentru identitate dintre FCU și CSU se duce la baionetă.

Ștefan Stoica e categoric: „Pentru mine, Universitatea Craiova adevărată e echipa lui Adrian Mititelu”

Ștefan Stoica și-a început dialogul cu ProSport mărturisindu-ne cum de a ajuns să i-l recomande pe Vladislav Blănuță lui Mititelu.

Fotomontaj ProSport

„Eu unul vă jur că nu am înțeles nici acum cum de FCU a putut să retrogradeze. Și nu pot înțelege în continuare acest lucru. Ceva s-a întâmplat acolo, dar la jucătorii pe care Adrian Mititelu i-a avut la echipă, totuși FCU nu avea cum să retrogradeze. Blănuță, Bauza, Chițu, Achim, Baeten, Bahassa, dar și alții de acolo nu sunt jucători să pici cu ei în B… E clar că ceva s-a întâmplat.

Eu unul țin mult la această echipă, iar pentru mine Universitatea Craiova adevărată este echipa lui Adrian Mititelu. Nu are de ce să îmi fie teamă de unul sau de altul că spun treaba asta. Ăsta sunt eu, iar eu ca om nu mă pot schimba. Eu unul nu pot să fiu când cu unii, când cu alții.

La echipa cealaltă am destul de mulți prieteni, dar asta nu mă împiedică să spun ceea ce eu gândesc. Eu îi respect și pe cei de acolo, dar vă repet: pentru mine FCU este adevărata Universitatea. Am lucrat la Adrian Mititelu și știu cât de mult suflet a pus omul ăsta în fotbal, iar foarte mulți fotbaliști din generația lui Bornescu, Săceanu, Florin Costea, Dina, Dorel Stoica, îi datorează lui Mititelu foarte multe. Adrian a contribuit enorm la dezvoltarea lor ca fotbaliști, iar eu sunt mândru că am avut ocazia să antrenez această generație. Eu sper că FCU va reveni în prima ligă, acolo unde îi este locul”, a spus Stoica.

Verdictul lui Ștefan Stoica despre Vladislav Blănuță: „A progresat în ultimul timp, iar Jibril e un atacant cu execuții foarte bune!”

Întrebat de ProSport și despre Vladislav Blănuță, Fane Stoica ne-a dezvăluit că el este cel care l-a recomandat în Bănie.

„Să știți că vorbesc mai des cu Adrian. El este un timp care se consumă enorm pentru fotbal. Stă noaptea să citească informații, se uită după jucători, și îmi aduc aminte că m-a întrebat de niște atacanți. Nu mai țin minte exact dacă era vorba de Jibril, sau îl luase pe Jibril, dar eu i-am spus că am la lotul de tineret un atacant de careu, Vladislav Blănuță.

Pe atunci eram selecționerul U21 al Moldovei, acum sunt la U20. Blănuță era la naționala U21 cu atacantul care e acum la CFR, Virgiliu Postolachi. Vreau să vă spun că Blănuță era cu trei ani mai mic decât generația pe care eu o aveam atunci la U21. Dar Blănuță făcea față cu brio. I l-am recomandat lui Adrian, iar Adrian a avut încredere în Blănuță și uitați că l-a transferat. Cu un atacant ca Blănuță trebuie să ai răbdare, Adrian era poate singurul care avea încredere în calitățile lui și avea răbdare cu el.

Eu știu cum e la Craiova. Suporterii vor să vii și să rupi plasele porților din prima. Nu e chiar atât de ușor. Să știți că Blănuță a mai progresat în ultimele luni. A început să marcheze mai des, a câștigat în mobilitate, dar eu zic că mai trebuie să pună un pic de forță pe el. Și sunt convins că o va face. Blănuță este un tip de atacant care îi lipsește naționalei României de ani buni, iar eu sunt sigur că va ajunge într-o zi și la naționala mare. Dacă Adrian Mititelu cere patru milioane de euro pe el, totuși să știți că poate doar în România suma asta este considerată prea mare. Dar pentru echipele de top de afară o astfel de sumă e un chilipir. Dacă Blănuță e recomandat cum trebuie și unde trebuie o să vedeți că unele echipe se vor prinde din prima că suma de 4 milioane de euro nu e deloc mare, după ce îl vor monitoriza pe Blănuță. Iar eu sunt convins că el are valoarea să ajungă la o astfel de echipă. Îl consider cel mai bun atacant de careu din România, cel care are cea mai bună lovitură de cap. Și protejează și foarte bine mingea.

E un atacant diferit de Jibril. Acest Jibril e un atacant de execuție și îmi place că el caută golul cu șuturi de la distanță aproape din ori ce poziție. Cum o are pe șut, nu se gândește mult și trage la poartă.

Vreau să vă mai spun că sunt acum în Republica Moldova și alți tineri jucători care își doresc să ajungă să joace în România. Își doresc mult acest lucru, dar trebuie să li se ofere o șansă. Unii dintre ei consideră România țara lor mamă”, a mai spus Ștefan Stoica, în dialogul cu ProSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare seriale! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Promotor.ro