„Sunt fericit”. Rafael Nadal, exemplu pentru Simona Halep, după retragerea din tenis

"Sunt fericit". Rafael Nadal, exemplu pentru Simona Halep, după retragerea din tenis
Sursa foto: Instagram

La trei luni distanță de momentul în care și-a anunțat retragerea, Rafael Nadal a dezvăluit cu sinceritate că nu duce dorul tenisului și nu are niciun regret. A contat și faptul că a început să practice golful.

Exemplul său ar putea fi urmat și de Simona Halep, cea care tocmai a decis să pună capăt carierei, tot din pricina accidentărilor. Rămâne de văzut ce drum va alege de acum încolo.

Rafael Nadal, discurs sincer în fața jurnaliștilor spanioli. Nu regretă că s-a retras din tenis

Recent, fostul mare jucător spaniol a primit din partea Mundo Deportivo un premiu pentru impresionanta carieră și s-a bucurat de aplauze furtunoase, ca după fiecare meci câștigat. În scurtul său discurs a susținut cu tărie, însă, că nu-i lipsesc acele vremuri, chiar dacă se află și acum în procesul de adaptare la noul capitol al vieții.

„La nivel personal, sunt fericit, încerc încă să mă adaptez la ceea ce este o nouă fațetă a vieții mele. Deocamdată, gestionez lucrurile foarte bine, momentan nu-mi lipsește viața de zi cu zi a unui tenismen, sunt fericit așa cum sunt.

 

Până la urmă, ultimii ani au fost grei, ceea ce mă ajută să nu regret prea mult că nu mai joc tenis. M-am pensionat acum trei luni, nu pot spune cu o certitudine clară că am trecut peste această etapă a vieţii mele, dar sunt bine”, le-a spus Nadal jurnaliștilor din țara natală.

Simona Halep, moment emoționant în fața fanilor clujeni: „Corpul meu nu mai duce așa mult”

Învinsă de italianca Lucia Bronzetti în runda inaugurală a turneului Transylvania Open de la Cluj – Napoca, Simona Halep și-a anunțat oficial retragerea, motivând că organismul ei nu mai face față ritmului din competițiile WTA. Discursul a fost rostit chiar pe teren.

„Sunt o persoană împlinită. Nici nu visam să obțin asta. Familia mea a fost din prima clipă aproape de mine. Fără ei n-aș fi putut să fiu ce sunt astăzi. Îi iubesc și le mulțumesc că mă susțin în orice decizie aș lua și am luat!

 

Iau decizia cu sufletul împăcat. Corpul meu nu mai duce așa mult pentru a ajunge acolo unde am mai fost. Știu ce înseamnă. De aceea am vrut să vin astăzi la Cluj să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere pe terenul de tenis! Cine știe dacă mă voi mai întoarce…

 

E ultima dată când am jucat aici.. nu vreau să plâng. Nu m-am antrenat prea mult în ultima perioadă, dar trebuia să mă retrag de pe teren. Nu puteam să o fac din canapea.

 

La Cluj m-am simțit mereu iubită, m-am simțit în siguranță să fac acest anunț. Înainte de meci ezitam un pic. Când am văzut ce e pe teren, am fost convinsă că e decizia bună. Acum pare ușor, dar sigur îmi va fi dor să joc în partea lor. Vreau să le mulțumesc pentru susținerea necondiționată”, a spus jucătoarea noastră la microfon, vizibil emoționată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania