Valentina l-a părăsit pe fotbalistul milionar cu care se iubea din adolescență. Jucătorul vrea să se împace cu tânăra, dar a aflat că un coleg din națională s-a dat la ea

Valentina l-a părăsit pe fotbalistul milionar cu care se iubea din adolescență. Jucătorul vrea să se împace cu tânăra, dar a aflat că un coleg din națională s-a dat la ea
Sursa foto: Instagram

Starul lui Chelsea, Enzo Fernandez, este protagonistul unei telenovele în toată puterea cuvântului. La câteva luni după ce a fost părăsit de Valentina Cervantes, tânăra cu care se iubea încă din adolescență, face eforturi disperate s-o recucerească, dar a aflat un amănunt deloc îmbucurător pentru el.

Unul dintre colegii din echipa națională a Argentinei s-a îndrăgostit lulea de frumoasa brunetă și a trecut la fapte. Adică a încercat s-o cucerească.

Enzo Fernandez vrea să se împace cu fosta iubită, dar un coleg din națională a pus ochii pe ea

Potrivit unui cunoscut jurnalist argentinian, Daniel Fava, lui Enzo Fernandes i-a ajuns la urechi că respectivul coechipier, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a încercat s-o seducă pe Valentina, motiv pentru care a încercat din nou să-i intre în grații. Și pare să fi reușit.

De Revelion, mijlocașul a petrecut alături de ea și cei doi copii, iar ulterior cuplul a fost surprins la Londra. Ipostazele tandre au aprins zvonurile privind împăcarea.

„În ultimele ore, s-au împăcat. Vor să facă în așa fel încât relația lor să funcționeze din nou. Am informația că Enzo Fernandez e disperat să recâștige inima Valentinei, pentru că a auzit că un coleg din naționala Argentinei încearcă s-o cucerească”, a spus Fava.

S-au cunoscut pe când el era la River Plate: „Câștigam mai mulți bani”

Dorința lui Enzo Fernandez de a-și recuceri fosta iubită este surprinzătoare, în contextul în care tocmai el a decis să pună capăt relației, în noiembrie 2024. Tânăra a făcut anunțul, oferind atunci și detalii mai puțin cunoscute de la începuturile poveștii de dragoste.

„Când ne-am cunoscut, lucram la un restaurant și eram studentă la Drept. El era la River Plate și juca la echipa de rezerve. Când ne-am mutat împreună, mi-am schimbat job-ul, am început să muncesc într-un call-center.

 

Atunci câștigam mai mulți bani decât el și cheltuiam tot salariul în casă, nu puteam să economisesc nimic. După 9 luni, am rămas însărcinată cu Olivia, aveam 19 ani. S-a transferat la Benfica, apoi la Chelsea, am renunțat la tot și am mers cu el. Multă vreme am fost bine, fără probleme, și într-o zi a venit și a spus că totul s-a terminat”, a dezvăluit Valentina Cervantes.

Adus de Chelsea în ianaurie 2023, în schimbul unei sume uriașe, (120 de milioane de euro), Fernandez a bifat până acum 88 de apariții, contribuind cu 10 goluri și 13 pase decisive. Site-urile de specialitate îl evaluează în momentul de față la 75 milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania