Cum a fost fotbalistul Dinu Gheorghe. Fostul său coechipier, o legendă a lui Dinamo, îşi aminteşte de colegul său din Ştefan cel Mare

Catalin MuresanuGigi Grigorescu
Cum a fost fotbalistul Dinu Gheorghe. Fostul său coechipier, o legendă a lui Dinamo, îşi aminteşte de colegul său din Ştefan cel Mare
Foto: Sport Pictures

Decesul lui Dinu Gheorghe scoate la iveală amintiri cu omul care a condus Rapid și Dinamo, iar un fost coleg de la gruparea alb-roșie a povestit despre fotbalistul Dinu Gheorghe.

Dinu Gheorghe a încetat din viață miercuri, 29 ianuarie, la 68 de ani și jumătate, îndurerând fotbalul românesc, indiferent că e vorba de foști colegi sau adversari.

Legenda lui Dinamo îşi aminteşte de fotbalistul Dinu Gheorghe

Fostul om de fotbal a fost director general la Rapid (de trei ori), FC Brașov, Astra, Dinamo și Dunărea Călărași și președinte la Rapid și ASA Tg. Mureș. Însă a și jucat fotbal, la Dinamo, fiind coleg, printre alții, cu Ionel Augustin, care a evoluat aproape două decenii la gruparea alb-roșie.

„Am jucat împreună la «Tânărul dinamovist», cum se numea Centrul de Copii și Juniori de la Dinamo în trecut. Am ajuns până în finala campionatului republican și am evoluat pe „23 August”, contra celor de la Vagonul Arad. În Finală, Dinu Gheorghe nu a jucat, a fost rezervă. Era fundaș central, avea talie, era bun și îmi aduc aminte că s-a lăsat, parcă prin 78. Ne-am întâlnit după ceva timp la vamă, ne aștepta de fiecare dată când ne întorceam din deplasări”, a spus Ionel Augustin, fost coleg la juniorii lui Dinamo cu Dinu Gheorghe, pentru ProSport.

Nu se cunoaște cu exactitate cauza decesului

Dinu Gheorghe ar fi fost găsit fără suflare, se pare, de femeia care făcea menajul în casa în care trăia. Aseară a fost vizitat de fata lui, după cum scrie Fanatik. Cei doi au luat masa, au stat de vorbă, după care fostul om de fotbal s-a așezat pe canapea, unde a și murit.

A fost la Rapid între 1997 și 2006, în sezonul 2010/2011, în 2015 și între aprilie și iunie 2016. Cu el la conducere, Rapid a câștigat titlul în 1998/1999, când pe banca tehnică era Mircea Lucescu.

Altă mare performanță a fost calificarea în sferturile de finală ale Cupei UEFA, în sezonul 2005/2006, când antrenor era fiul lui Mircea, Răzvan. Rapid avea să fie eliminată de Steaua lui Gigi Becali, fără să fie învinsă: 1-1 în Giulești și 0-0 pe fostul 23 august, actuala Arena Națională. Echipa roș-albastră s-a calificat datorită golului marcat în deplasare.

În acest moment nu se cunoaște cu exactitate cauza decesului, dar este clar că Dinu Gheorghe lua Clexane, un medicament anticoagulant. El suferise, în decembrie 2024, o operație la șold, iar starea sa de sănătate s-a deteriorat treptat.

Până la intervenția chirurgicală, Dinu Gheorghe era unul dintre cei pe care Cătălin Mureșanu îi invita des la emisiunea ProSport Live, unde se dezbăteau subiectele de actualitate din fotbalul românesc și internațional. Ultima dată a fost prezent pe 26 noiembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Mașinile pe motorină nu mai dispar din 2035. Bruxelles-ul face un pas înapoi. Care vor fi noile reguli
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania