Oltenii nu se joacă şi forțează transferul lui Denis Alibec la Universitatea Craiova. Sorin Cârțu a făcut anunțul

Oltenii nu se joacă şi forțează transferul lui Denis Alibec la Universitatea Craiova. Sorin Cârțu a făcut anunțul
Sursa foto: Sport Pictures

În ultima parte a perioadei de mercato din această iarnă, Universitatea Craiova pregătește o lovitură pentru întărirea compartimentului ofensiv. Sorin Cârțu a confirmat interesul pentru Denis Alibec.

Alb-albaștrii l-au antamat între timp și pe Alisson Safira, un atacant brazilian care a evoluat pentru formația portugheză Santa Clara. 250.000 de euro ar fi costat transferul său.

Cifrele nu sunt deloc impresionante, însă. Doar opt goluri a reușit să marcheze într-un total de 39 de meciuri, dintre care două în actuala stagiune. Site-urile de specialitate îl evaluează la 600.000 de euro.

Sorin Cârțu a recunoscut că Universitatea Craiova îl vrea pe Denis Alibec

Chestionat despre Alibec, „Sorinaccio” a dezvăluit că acesta reprezintă de mai multă vreme o țintă pentru Universitatea Craiova, exprimându-și totodată, convingerea că mutarea va fi de bun augur dacă se va realiza.

Atacantul a avut, de altfel, prestații solide în actuala stagiune, în tricoul Farului. 10 goluri și 8 pase decisive și-a trecut în cont de-a lungul celor 32 de apariții.

„(n.r. E adevărat că Alibec nu a venit la Craiova pentru că nu l-a vrut Costel Gâlcă?) Eu nu știu discuția. Nu știu treaba asta. Nu am participat la o discuție de tipul ăsta. Acum aud și situația asta. Alibec a fost mereu în gândul nostru. Dacă ar veni, ar rezolva ceva la Craiova. Mă gândeam că e greu de abordat.

 

În afară de ce s-a întâmplat acum cu el, la cartonașul ăla roșu, nici Hagi nu voia să-l dea, pentru că eu cred că e un jucător determinant în atacul lui Hagi”, a declarat Sorin Cârțu pentru fanatik.ro.

Koljic, out din Bănie: „Arată ca un jucător blazat”

În altă ordine de idei, președintele de onoare al „juveților” a recunoscut că Elvir Koljic se apropie cu pași repezi de plecare. Contractul expiră în vară, iar clubul nu intenționează să vină cu o propunere de prelungire, date fiind cifrele sale din actualul sezon: 4 goluri în 22 de meciuri.

„Koljic este în ultimele 6 luni, nu s-a mai dorit să i se prelungească înțelegerea. Lumea este nemulțumită de atitudinea lui și de modul în care a venit în sprijinul nostru în ceea ce vrem să facem la momentul acesta.

 

A avut niște situații în care putea să schimbe soarta unor meciuri, pentru că are experiență și știință, este un atacant care știe jocul, dar nu știu de unde a venit toată reținerea asta a lui în ultimul timp, blazarea asta a lui. El arată ca un jucător blazat, ca un atacant suprasaturat, satisfăcut”, a spus Cârțu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]