Acasa » Alte Sporturi » Tenis » A venit vestea de la WTA. Jaqueline Cristian e în extaz, Sorana Cîrstea e dezamăgită

A venit vestea de la WTA. Jaqueline Cristian e în extaz, Sorana Cîrstea e dezamăgită

Andrei Ducman
A venit vestea de la WTA. Jaqueline Cristian e în extaz, Sorana Cîrstea e dezamăgită
Foto: Profimedia (27.01.2025)

Actualizarea clasamentului WTA a venit cu vești bune pentru Jaqueline Cristian, dar cu o dezamăgire pentru Sorana Cîrstea. Cele două au avut parcursuri complet diferite la turneul de Mare Șlem, Australian Open.

Australian Open a adus surprize peste surprize, așa cum a fost și cazul lui Jaqueline Cristian, care a ajuns în turul al treilea. Jucatoarea română a arătat un joc foarte bun împotriva adversarelor sale, în dueluri relativ echilibrate.

Pe ce loc sunt acum Jaqueline Cristian și Sorana Cristea în clasamentul WTA

Jaqueline Cristian a urcat în clasamentul WTA cu 24 de poziții, iar acum se află pe locul 61, cu 967 de puncte strânse. Sportiva a depășit-o chiar pe Sorana Cîrstea, care a părăsit Australian Open încă din primul tur.

Iubita lui Alexandru Țiriac a jucat împotriva Elinei Svitolina, locul 24 în clasamentul WTA, și a pierdut cu 2-0, după 6-4, 6-4. După ce a părăsit competiția prematur, Sorana Cîrstea a coborât un loc, aflându-se pe 70, cu 913 puncte.

Un salt impresionant a mai avut și Anca Todoni, de 10 poziții. Tânăra de 20 de ani a părăsit și ea turneul din primul tur, împotriva locului 8 WTA, Qinwen Zheng. Ea se află în acest moment pe locul 108 în clasamentul feminin.

Gabriela Ruse a fost eliminată în turul 2 al Australian Open, chiar de câștigătoarea turneului, Madison Keys. Sportiva a urcat 8 locuri în clasamentul WTA, fiind acum pe poziția 113, cu 690 de puncte.

O altă jucătoare română, Irina Begu, a urcat o singură poziție, de pe locul 79 pe locul 78, având 876 de puncte. Ana Bogdan se află pe locul 119, iar Simona Halep este departe de vârful WTA, pe locul 868, cu doar 27 de puncte.

Cum arată clasamentul WTA la vârf

Aryna Sabalenka continuă să domine în clasamentul WTA, acolo unde are 8.956 de puncte strânse. Poziția a doua este ocupată de poloneza Iga Swiatek, acuzată că s-a dopat în anul 2024, cu 8.770 puncte.

Podiumul este completat de tânăra Coco Gauff, la o distanță foarte mare de puncte, având doar 6.538 puncte. Un mare punct cheie pentru poziția americanei este câștigarea United Cup pentru țara sa.

Locurile 4 și 5 sunt ocupate de Jasmine Paolini și Elena Rybakina, cea aflată în plin scandal cu Goran Ivanisevic. În Top 10 a pătruns și câștigătoarea Australian Open, Madison Keys, care se află acum pe poziția 7.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Mediafax
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Cancan.ro
Cireșele se strică în pomi. Pomicultorii, disperați, se gândesc să renunțe la livezi: „Vindem sub costul de producție”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Secretul longevității lui Lionel Messi. La ce a renunțat complet legenda Argentinei să joace la cel mai înalt nivel și la 38 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Râzi cu lacrimi
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Descopera.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Tanks își unește forțele cu universul Far Cry
Go4Games
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Promotor.ro