Acasa » Fotbal Extern » Cum a trădat-o Dennis Man pe Anamaria Prodan pentru Giovanni Becali: „E doar vina lui. Putea să-i spună că îi dă el bani ca şi comision”

Cum a trădat-o Dennis Man pe Anamaria Prodan pentru Giovanni Becali: „E doar vina lui. Putea să-i spună că îi dă el bani ca şi comision”

Cum a trădat-o Dennis Man pe Anamaria Prodan pentru Giovanni Becali: „E doar vina lui. Putea să-i spună că îi dă el bani ca şi comision”
Foto: Mediafax

Internaționalul român Dennis Man a trădat-o în 2021 pe impresara Anamaria Prodan, rupând contractul pe care-l avea cu aceasta, pentru a fi impresariat de Giovanni Becali.

Dennis Man a fost transferat în ianuarie 2021 de la FCSB la Parma, dar nu prin intermediul impresarei Anamaria Prodan, ci al lui Giovanni Becali.

Care este suma din cauza căreia Dennis Man a trădat-o pe Anamaria Prodan pentru Giovanni Becali

El era reprezentat de Prodan, dar a reziliat unilateral contractul și a semnat la scurt timp cu Giovanni Becali. Ca urmare, a fost dat în judecată de impresară. În prima instanță, fotbalistul a fost obligat să îi plătească impresarei 350.000 de euro, plus cheltuielile de judecată, o sumă care se situează între 25.000 și 30.000 de euro.

Fotbalistul a făcut recurs, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a retrimis dosarul spre reanaliză, la Curtea de Apel.

„Giovanni a avut oferta pentru Man. Aici depindea de jucător. Putea să îi spună că îi dă el bani lui Giovanni ca și comision, dar să nu se bage, că o are impresar pe Ana-Maria Prodan. Vina nu e a lui Giovanni, nici a Anei, ci a lui.

El a avut contract cu Ana. Dacă vrea sau nu să respecte, dacă avea niște clauze, nu știu. Oferta pe care i-a adus-o Giovanni este peste tot ce a primit el de la Parma. A primit cam 100.000 salariu pe lună, sumă mare”, a declarat Daniel Stanciu, la podcastul iAMMedia.

Care este motivul pentru care Anamaria Prodan nu vrea să-l mai vadă niciodată pe Dennis Man

Colaborarea dintre Dennis Man și Anamaria Prodan a început în anul 2019. După ce impresara l-a dat în judecată pe jucător, acesta a replicat printr-o adresă către Tribunalul Ilfov, conform căreia contractul pe care-l avea cu Anamaria Prodan era nul. Numai că instanța a respins cererea, ca neîntemeiată.

„Domnul judecător m-a întors vreo șase luni înapoi. A înțeles termenii contractului și ne-am întors puțin în timp, vedem ce se întâmplă. Giovanni nu are nicio legătură cu problemele mele. N-aș mai putea să mă uit niciodată la Dennis.

M-am uitat la el ca pe copilul meu, l-am luat când era nimeni și juca prin Liga 2 la UTA. Atât de mult m-am luptat să intre în echipă când Gigi mai avea mulți bani de plătit celor de la UTA. Dacă trecea anul și nu făcea meciurile nu mai plătea Gigi banii ăia.

Ne-am chinuit toți să joace, l-am și obligat pe Gigi să plătească banii pentru că a făcut un meci în plus fără ca Gigi să fie de acord. Pot să iert orice, la fel ca și la Reghecampf, dar niciodată trădarea”, spunea impresara Anamaria Prodan în luna octombrie a anului 2024, potrivit Fanatik.