Acasa » Fotbal Extern » Stranieri » Ianis Hagi a luat decizia! Unde va juca din vară, după ce pleacă de la Rangers

Ianis Hagi a luat decizia! Unde va juca din vară, după ce pleacă de la Rangers

Alexandru Vălu
Ianis Hagi a luat decizia! Unde va juca din vară, după ce pleacă de la Rangers
Foto: Profimedia (21.01.2025)

Ianis Hagi a luat decizia cu privire la viitorul său la Rangers. Internaționalul român se află în ultimele luni de contract cu gruparea scoțiană, iar conducerea nu mai dorește să-i plătească același salariu de 21.000 de lire sterline pe săptămână.

Deși șefii lui Rangers îi pot activa clauza prin care Ianis mai poate rămâne un an pe Ibrox Park, mijlocașul pare să fi luat deja o decizie cu privire la viitorul carierei sale.

Decizia luată de Ianis Hagi! Unde va juca după ce pleacă de la Rangers

Ianis Hagi se află în ultimele șase luni de contract cu Rangers și poate negocia cu orice club dorește, dar momentan, mijlocașul în vârstă de 26 de ani vrea să mai joace pentru scoțieni până la finalul sezonului, când va expira actualul contract pe care îl are cu scoțienii.

Deși nu a negociat cu nicio formație până în acest moment, Hagi pare decis să plece de la Rangers vara viitoare, iar o posibilă destinație ar fi Serie A, chiar la Fiorentina, potrivit spotmedia.ro.

Ianis a mai jucat pentru Fiorentina în perioada iulie 2016 – ianuarie 2018, dar nu a reușit să se impună la gruparea de pe „Artemio Franchi”, unde nu a prins decât două partide și a adunat 48 de minute în tricoul „viola”. Fiul lui Gică Hagi a decis să aleagă Serie A și Fiorentina deoarece simte că are o revanșă de luat.

Nu doar Fiorentina este destinația unde ar ajunge din vară internaționalul român. Și Genoa, echipă patronată de Dan Șucu dorește să îl transfere în vară pe Ianis Hagi, iar șansele sunt din ce în ce mai probabile ca el să se alăture din vară grupării genoveze.

Ianis Hagi evoluează din vara lui 2020 pentru Rangers, când a fost transferat de scoțieni de la formația belgiană Genk, în schimbul a 3,5 milioane de euro.

Rangers vrea să-i scadă din salariu lui Ianis Hagi pentru a semna un nou contract

Conducerea lui Rangers dorește să-l păstreze pentru încă un an pe Ianis Hagi, dar șefii grupării scoțiene doresc să-i taie din salariul pe care îl încasează, în valoare de 21.000 de lire sterline pe săptămână. Rămâne de văzut dacă mijlocașul va accepta noua condiție impusă de șefii lui Rangers pentru a semna un nou contract din vară cu formația de pe Ibrox Park, dar momentan, Ianis nu a dat vreun răspuns în legătură cu un posibil nou contract.

Potrivit transfermarkt.com, cota de piață a lui Ianis Hagi este în valoare de 1,5 milioane de euro. În acest sezon, Ianis a evoluat în 15 meciuri pentru Rangers, a marcat doar un singur gol , cel din derby-ul cu Celtic și a contribuit cu patru pase decisive.

 

Parteneri
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Mediafax
GESTUL făcut de soția polițistului Ciprian Verdeș, după ce fiul lor l-a înjunghiat mortal. Ți se rupe sufletul! 😢 💔
Cancan.ro
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este Claudia Dumitru, femeia care i-ar fi cucerit inima lui Rareș Cojoc după divorțul de Andreea Popescu? E cunoscută în lumea mondenă
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Psiholog: – Bulă, înainte să începem terapia, o singură întrebare mai am!
Râzi cu lacrimi
Oamenii de știință au descoperit un virus gigantic care se reproduce într-un mod complet unic
Descopera.ro
ULTIMELE cuvinte rostite de polițistul Ciprian Verdeș, înainte să fie ucis de propriul său fiu 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Dacia plătește chiar și 200.000 de lei angajaților care își dau demisia
Promotor.ro