Acasa » Fotbal Extern » Înfrângere pentru Sergio Conceicao. Juventus a învins-o pe AC Milan cu 2-0

Înfrângere pentru Sergio Conceicao. Juventus a învins-o pe AC Milan cu 2-0

Înfrângere pentru Sergio Conceicao. Juventus a învins-o pe AC Milan cu 2-0
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 19 ianuarie 2025

Sergio Conceicao (50 de ani), antrenorul portughez care a preluat-o pe AC Milan în debutul lui 2025, a înregistrat prima înfrângere pe banca tehnică a noii echipe.

Sâmbătă, 18 ianuarie, „rossonerii” au cedat în deplasare cu Juventus Torino, scor 0-2 în etapa cu numărul 21 din Serie A.

Sergio Conceicao a debutat cu o victorie împotriva lui Juventus, iar acum „Bătrâna doamnă” i-a aplicat prima înfrângere

Portughezul Sergio Conceicao a preluat-o pe AC Milan în debutul lui 2025, după ce l-a înlocuit pe conaționalul Paulo Fonseca (51 de ani), aflat pe banca „rossonerilor” în intervalul iulie – decembrie 2024.

Conceicao a debutat pe banca milanezilor la data de 3 ianuarie 2025, într-o deplasare cu Juventus Torino din Supercupa Italiei. Iar debutul său a fost unul de bun augur, deoarece echipa s-a impus cu 2-1. A urmat apoi o nouă victorie în Supercupă, în finala cu rivala Inter, scor 3-2, Sergio Conceicao adjudecându-și astfel și primul trofeu în calitate de antrenor al „rossonerilor”.

Ulterior, AC Milan a remizat cu Cagliari în Serie A, 1-1, și a învins-o pe Como, tot în campionat, 2-1. Iar sâmbătă, 18 ianuarie, Sergio Conceicao a încasat prima înfrângere împreună cu AC Milan, chiar împotriva echipei cu care a debutat, Juventus Torino.

Cele două grupări s-au întâlnit în etapa 21 din Serie A, iar la capătul celor 90 de minute, „bianconerii” s-au impus cu 2-0, mulțumită unor goluri marcate de Samuel Mbangula (59′) și Timothy Weah (64′).

În urma acestui rezultat, Juventus Torino a urcat până pe 4 în Serie A, loc ce duce în faza principală din UEFA Champions League, cu 37 de puncte. În schimb, AC Milan se află pe poziția a 8-a, cu 31 de puncte, în afara locurilor de Europa.

  • Mai jos video cu rezumatul partidei Juventus – AC Milan 2-0:

Prima reacție a lui Conceicao: „Sunt responsabil pentru această înfrângere”

Sergio Conceicao nu a ezitat să își asume în totalitate prima înfrângere pe care a înregistrat-o în calitate de antrenor al lui AC Milan:

Sunt antrenorul și este datoria mea să schimb lucrurile. Sunt responsabil pentru această înfrângere și voi munci pentru a găsi o soluție, astfel încât să evit asemenea momente pe viitor. Este obiectivul meu. Primul pas pentru a câștiga un joc este să vrei să îl câștigi… Eu sunt vinovat pentru ce s-a întâmplat și îmi asum în totalitate responsabilitatea, dar în același timp fiecare trebuie să se autoevalueze. În acest moment mă gândesc la ce pot face pentru a schimba atmosfera din vestiar și din jurul echipei. Trebuie să facem mai mult, pentru că suntem implicați și în Liga Campionilor, dar și în Cupa Italiei. Trebuie să ne îmbunătățim, să reflectăm asupra situației noastre actuale și să luăm în considerare anumite schimbări la nivelul vestiarului”, a declarat Sergio Conceicao, potrivit SuperSport.com.

Pentru AC Milan urmează un meci cu Girona, din etapa 7 a Ligii Campionilor, programat miercuri, 22 ianuarie, de la ora 22:00, pe teren propriu. În faza principală din Liga Campionilor, AC Milan este pe locul 12 în clasament, cu 12 puncte adunate după 6 meciuri. „Rossonerii” au nevoie de un succes în fața Gironei, pentru a spera la o clasare în primele 8 echipe înainte de etapa 8, ultima din faza principală.

Parteneri
Țara care îți dă banii înapoi dacă stai în ambuteiaj. Regula intră în vigoare de azi
Mediafax
GESTUL făcut de soția polițistului Ciprian Verdeș, după ce fiul lor l-a înjunghiat mortal. Ți se rupe sufletul! 😢 💔
Cancan.ro
Presa maghiară anunță un posibil blackout în România. Cât de real este pericolul și ce capcană ascunde iarna viitoare
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este Claudia Dumitru, femeia care i-ar fi cucerit inima lui Rareș Cojoc după divorțul de Andreea Popescu? E cunoscută în lumea mondenă
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Psiholog: – Bulă, înainte să începem terapia, o singură întrebare mai am!
Râzi cu lacrimi
Oamenii de știință au descoperit un virus gigantic care se reproduce într-un mod complet unic
Descopera.ro
ULTIMELE cuvinte rostite de polițistul Ciprian Verdeș, înainte să fie ucis de propriul său fiu 😲
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
Dacia plătește chiar și 200.000 de lei angajaților care își dau demisia
Promotor.ro