Acasa » Fotbal Intern » Superliga » Are avion privat, dar merge cu metroul. Milionarul român, patron în Superliga, frapează: „Mă îmbrac de la o fabrică”

Are avion privat, dar merge cu metroul. Milionarul român, patron în Superliga, frapează: „Mă îmbrac de la o fabrică”

Are avion privat, dar merge cu metroul. Milionarul român, patron în Superliga, frapează: „Mă îmbrac de la o fabrică”
MEDIAFAX FOTO

Milionarul român, care patronează o echipă din Superliga, nu are rețineri să meargă cu metroul, deși deține un avion privat, și spune că se îmbracă de la o fabrică.

Valeriu Iftime recunoaște că este un om bogat, dar, în același timp, susține că nu face extravaganțe și preferă să se îmbrace de la o fabrică de haine din Botoșani.

Este milionar în euro, are o echipă în Superliga și avion privat, dar merge cu metroul și se îmbracă de la o fabrică

În acest an se împlinesc două decenii de când Valeriu Iftime bagă bani la FC Botoșani. Echipa moldavă a promovat pe prima scenă în vara lui 2013, iar de atunci nu a mai retrogradat.

Omul de afaceri recunoaște că este bogat. De altfel, el are o firmă care deține peste 7.800 de contracte cu statul. Valoarea totală era la 1 noiembrie 2024 de 15.405.977.373 de lei, adică 3.081.195.474 euro.

„Da, sunt un om bogat. Adică vă dați seama… Soția mai cumpără tablouri, avionul e pe firmă. Nu știu… Nu sunt așa pretențios. Am o fabrică în Botoșani de unde mă îmbrac, nu caut pantofii cei mai nu știu care. Cel mai scump obiect achiziționat ce poate să fie? Poate un ceas de 12.000 de euro… Nu am așa… Iar la mașină v-am spus care a fost treaba”, a declarat Iftime, potrivit gsp.ro.

În mai 2022, Valeriu Iftime a precizat că nu folosește mașina în București, ci metroul, deoarece este o „normalitate” în condițiile unui trafic infernal.

Care a fost cel mai extravagant lucru pe care l-a făcut Valeriu Iftime

La reluarea campionatului, FC Botoșani are un meci foarte dificil, pe teren propriu, cu CFR Cluj. Partida are loc pe 19 ianuarie, de la ora 19:00. În prezent, echipa moldavă se află pe locul 15, care duce direct în Liga 2, cu 18 puncte, la 4 de Unirea Slobozia (care joacă la această oră cu Sepsi, conducând cu 2-0) și Poli Iași. Ultima în ierarhie este Gloria Buzău, cu 16 puncte.

„Lumea știe, am dat în declarația de avere. Am spus mereu că un om nu e bogat după câți bani are în cont, ci după impozitul plătit. Eu sunt cel mai mare plătitor de impozite din Botoșani. Grupul meu de firme. Știu că în 2023 am plătit 24 de milioane. Atât a plătit grupul de firme la care sunt acționar. În 2024 mai mult. Cam 30 de milioane de euro.

Cel mai extravagant lucru făcut a fost să mă duc în insula Capri, de acolo la o nuntă a unui nepot. Dimineața eram în Capri și luam mic dejunul, la ora 13:30 eram la nuntă și a doua zi am plecat la Paris. Mi s-a părut… Băi, dă-o încolo de viață. Erau lucruri cumva programate. În Capri eram cu niște prieteni, la Paris aveam ceva afaceri. Am luat un avion privat”, a mai precizat omul de afaceri din Botoșani.