Un jurnalist din România a lansat un atac cum nu s-a mai auzit la adresa lui Radu Drăgușin, după ce a văzut prestațiile pe care internaționalul român le-a avut în tricoul celor de la Tottenham.
Radu Banciu a declarat recent că fundașul central în vârstă de 22 de ani este printre cei mai slabi fotbaliști din lotul pregătit de Ange Postecoglou.
Cu Cristian Romero și Micky van de Ven accidentați, Radu Drăgușin primește tot mai multe șanse din partea antrenorului Ange Postecoglou. Astfel, românul pare că s-a obișnuit deja cu postul de titular în centrul defensivei și a avut atât prestații apreciate cât și prestații intens criticate.
Jurnalistul Radu Banciu, cunoscut pentru opiniile radicale pe care le emite de foarte multe ori, a vorbit recent despre fotbalistul în vârstă de 22 de ani și a declarat că Radu Drăgușin este printre cei mai slabi jucători pe care antrenorul Ange Postecoglou îi are la dispoziție.
„S-a întors rezultatul ieri la Arsenal. De retrogradat vă spuneam de ce nu se poate, dar pentru Tottenham a retrograda înseamnă a termina în a doua jumătate a clasamentului, asta poate să termine.
Și United poate să termine în a doua jumătate, deși personal nu cred. Despre Tottenham aș zice mai degrabă da, dacă rămâne Postecoglu.
Iar Drăgușin este un fundaș central catastrofal, asta știe toată lumea, dar nu din cauza lui e Tottenham în situația asta.
E unul dintre cei mai slabi din lot și este probabil jucătorul care a comis cele mai multe gafe decisive la Tottenham. Dar nu i se poate imputa unui amărât… (n.r. că este de vină pentru situația echipei)”, a spus jurnalistul Radu Banciu, conform iAMsport.ro.
Tottenham are parte de un sezon slab în Premier League, unde ocupă doar poziția a 13-a a clasamentului, cu 24 de puncte acumulate. Astfel, trupa pregătită de Ange Postecoglou se află cu doar opt lungimi peste Wolves, formație care ocupă în acest moment primul loc retrogradabil.
Pentru formația lui Radu Drăgușin urmează un nou meci dificil, după înfrângerea pe care a suferit-o pe terenul celor de la Arsenal. În etapa următoare, Spurs va da piept cu Everton, într-o partidă programată duminică, 19 ianuarie 2025.