Adrian Mutu, întâmpinat ca un star la Ploiești! La 11 ani distanță de la prezentarea cu 4.000 de oameni în tribună, fanii au venit din nou să-l vadă la primul antrenament

Adrian Mutu, întâmpinat ca un star la Ploiești! La 11 ani distanță de la prezentarea cu 4.000 de oameni în tribună, fanii au venit din nou să-l vadă la primul antrenament
Foto: ProSport

Adrian Mutu a avut parte de o primire călduroasă la primul antrenament desfășurat de Petrolul Ploiești pe Stadionul Ilie Oană. Echipa s-a întors ieri din cantonamentul desfășurat în Antalya, iar în această seară a susținut primul antrenament acasă.

Sedința de pregătire a adus în jur de 300 de fani în tribune. Nu atât de mulți ca cei 4.000 de oameni care au fost pe stadion acum 11 ani, când Mutu a revenit în campionatul intern (vezi în galeria foto!). Fostul internațional venise atunci de la Ajaccio și a petrecut zece luni la Petrolul, timp în care a jucat 20 de meciuri și a marcat șase goluri.

Mutu a creat emulație și acum în rândul fanilor ploieșteni, care au venit la stadion, în ciuda frigului. Galeria celor de la Petrolul Ploiești a asigurat un spectacol pirotehnic, iar „Briliantului” i s-a urat succes în mandatul pe care, oficial, îl va începe sâmbătă, la Galați, contra Oțelului.

Adrian Mutu, primire de zile mari la Petrolul Ploiești! Debutează pe banca „lupilor galbeni” la Galați, împotriva lui Ovidiu Burcă

Primul meci pe teren propriu va avea loc pe 27 ianuarie, de la ora 17.00, contra celor de la FC Botoșani. Sub conducerea noului antrenor Adrian Mutu, Petrolul a jucat trei amicale în Antalya. A pierdut cu CSKA Sofia (2-3) și cu Zagleblie Lublin (0-1) și a remizat cu Ordusport (1-1).

„Știu foarte bine unde am venit, știu că nu este un club bogat, dar situația actuală nu este așa tragică. Până la urmă și Petrolul este în limitele obișnuinței care există în România în ceea ce înseamnă plata salariilor. Am acceptat pentru că scopul este acela de a antrena o echipă care se luptă pentru play-off. Bineînțeles că va fi o luptă foarte grea, cu echipe care au investit mult mai mult ca noi.

Principalul motiv pentru care am ales să vin aici a fost echipa în sine, are un spirit foarte bun. Am înțeles că și cu mai puțini bani se pot realiza lucruri. Obiectivul este, acela cum le-am spus și băieților, acela de a deveni o echipă mai bună și a avea constanță în rezultate fără a ne gândi unde putem ajunge. Sper să avem puterea de a face meciuri bune și a câștiga”, a spus Adrian Mutu, la finalul cantonamentului din Antalya, potrivit DigiSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Mediafax
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Cancan.ro
„Atentat la sănătatea publică!” Imagini cu mizeria din spațiile unde sunt gătite alimentele vândute pe plajă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. Și-a făcut o fotografie care i-a lăsat mască pe fanii săi! Arată impecabil
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ. România are benzină şi motorină mai scumpe decât în toate ţările vecine, deşi dispune de resurse proprii importante de petrol
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Râzi cu lacrimi
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Descopera.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Xbox va permite transformarea jocurilor pe disc în licențe digitale
Go4Games
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Promotor.ro