Ionel Dănciulescu, o legendă umilită. „Nu există respect şi recunoştință”

Ionel Dănciulescu, o legendă umilită. „Nu există respect şi recunoştință"
SURSA FOTO: SPORT PICTURES

Ionel Dănciulescu (48 de ani), fost fotbalist la Dinamo București în intervalele 1995 – 1997, 2002 – 2005, 2006 – 2009 și 2010 – 2013, a rememorat poate cea mai bună perioadă a carierei sale și a mărturisit că are și acum un gust amar cu privire la situația prin care a trecut.

La finalul sezonului 2003 – 2004, cel poreclit „Danciu-gol” a câștigat titlul, Cupa și Supercupa României alături de Dinamo. De asemenea, a ieșit golgheterul campionatului, cu 21 de goluri, și a fost declarat fotbalistul anului în România. În ciuda celor precizate, Ionel Dănciulescu spune că nu s-a simțit apreciat pe deplin.

Oful lui Ionel Dănciulescu, la mai bine de zece ani de la retragere

Ionel Dănciulescu e unul dintre cei mai importanți jucători din istoria recentă a lui Dinamo București și, în ciuda faptului că a trecut pentru o scurtă perioadă și pe la rivala Steaua, a fost și este în continuare foarte iubit de către suporterii „câinilor”.

Potrivit Transfermarkt, „Danciu-gol” a marcat 135 de goluri și a oferit 17 pase decisive în totalul de 318 partide pe care le-a jucat pentru Dinamo. De asemenea, el poate spune că face parte din categoria jucătorilor care chiar au câștigat trofee alături de „câini”. Vorbim aici de trei titluri cucerite în prima divizie, 2002, 2004 și 2007, trei Cupe, 2003, 2004 și 2012, plus două Supercupe, 2005 și 2013.

Iar poate cel mai bun sezon din întreaga carieră a lui Ionel Dănciulescu a fost 2003 – 2004, la capătul căruia a câștigat tot alături de „câini”. În plus, a ieșit golgheter în campionat și a fost declarat jucătorul anului în România.

Având în vedere ce a realizat alături de iubita formație din „Ștefan cel Mare”, Ionel Dănciulescu spune că merita mai mult din partea celor pe care i-a avut în calitate de finanțatori. La mai bine de zece ani de la momentul retragerii, „Danciu-gol” mărturisește că nu a venit niciun patron la el, niciodată, să îi ofere o mărire salarială măcar simbolică:

Meritam mult mai mult. Respectul și recunoștința nu prea există în România, nu numai în sport. Când vedeai că vin jucători pe salarii imense și randamentul lor nu era foarte bun, normal că intervine o anumită frustrare. Mie, personal, n-a venit niciodată cineva la mine, după un sezon bun, să-mi spună că îmi mai dă 1.000 de euro în plus la salariu. Nici în 2004, când am câștigat tot ce se putea, am ieșit și fotbalistul anului în România”, a declarat Ionel Dănciulescu, pentru Golazo.

A bifat trei aventuri în afara granițelor

În afara României, Ionel Dănciulescu a plecat pentru prima oară în 1997, chiar de la Dinamo, atunci când a semnat cu Altay SK, din Turcia. La acea vreme s-a plătit inclusiv o taxă de transfer în schimbul lui, în valoare de 250.000 de euro.

Dănciulescu a evoluat pentru o scurtă perioadă și în China, în intervalul ianuarie 2005 – decembrie 2006, unde a fost împrumutat tot de Dinamo, la SD Luneng. Și, în cele din urmă, înainte de ultima experiență din „Ștefan cel Mare”, „Danciu-gol” a jucat și în Spania, pentru Hercules CF. Și aceasta din urmă l-a cumpărat de la Dinamo, pentru 300.000 de euro, în august 2009.

La nivelul echipei naționale mari, Ionel Dănciulescu a marcat două goluri într-un total de 8 apariții.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania